SuperMan cerut titular la Parma. Fanii italienilor mai speră ca echipa să se salveze de la retrogradare. Iar Man poate fi cheia supraviețuirii italienilor pe prima scenă din Serie A. Fotbalistul venit de la fCSB a intrat în inima suporterilor, după evoluția cu Inter. Chiar dacă a rezistat doar 45 de minute pe teren, din cauza unei lovituri care l-a forțat să părăsească terenul, fotbalistul a arătat multe lucruri pozitive în confruntarea cu superechipa lui Conte.
Parma se află într-o poziție precară în clasament, dar evoluția atacantului venit din Liga 1 a început să îi facă să viseze pe suporterii parmegiani. Aceștia speră ca Man să se fi deblocat și să arate cu adevărat ce poate.
Titularizat pentru prima dată de Roberto D’Aversa, fotbalistul român a fost cel mai periculos om al Parmei. Defensiva Interului a trebuit să stea mereu în alertă, iar românul a încercat mereu să își pună colegii în valoare. Pe finalul reprizei a avut și o ocazie bună de a marca, dar s-a remarcat mai ales prin munca depusă și spiritul de sacrificiu. Lovitura primită la Bastoni l-a forțat pe antrenor să îl lase pe bancă în repriza secundă.

Și-a lăsat orgoliul deoparte și s-a pus în slujba echipei. Se știe că așteptările sunt mari de la el, dar tocmai de aceea a impresionat prin spiritul lui de sacrificiu. Parma a plătit mulți bani pe el, iar 45 de minute nu sunt suficiente pentru a ne face o idee completă asupra lui. Totuși, românul a fost printre puținele aspecte pozitive ale Parmei, a notat cotidianul Parma Today
Antrenorul și conducerea clubului sunt dispuși să îi acorde încredere totală fotbalistului. După ce au investit foarte mult în aducerea românului, mai ales în această perioadă de criză, italienii așteaptă să vadă și rezultatele acestei încrederi. Iar jurnaliștii italieni sunt convinși că Man se va ridica la nivelul așteptărilor.
Trebuie să reziste presiunii, dar românul a arătat că poate să facă asta. Are pe toată lumea alături, este momentul să își intre în rol. Să își pună pelerina și să devină Super, așa cum aștepată fanii. SuperMan trebuie să scoată Parma din prăpastie. Nu mai este mult timp pentru acest lucru, spun jurnaliștii
Indiferent ce se va întâmpla în ultimele 13 meciuri rămase, concluzia este evidentă. Indiferent de liga în care se va regăsi Parma, atacantul român va fi un element crucial pentru echipă.