WTA a confirmat recent că Simona Halep nu va putea participa la ediția de anul viitor a turneului de la Australian Open, din cauza faptului că ea este încă suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv la Roxadustat. Astfel, jucătoarea de 31 de ani din România va fi singura din Top 20 care va rata competiția de la Antipozi.
În schimb, la ediția următoare a turneului de Grand Slam australian va participa Venus Williams, jucătoare care a împlinit deja vârsta de 42 de ani. Sora Serenei Williams a ajuns pe locul 1007 în clasamentul WTA după ce nu a jucat decât 4 meciuri în acest an și le-a pierdut pe toate.
Chiar și așa, ea nu dorește să îi urmeze exemplul surorii sale, care și-a anunțat retragerea din activitate la finalul ediției din acest an a turneului de la US Open. În plus, faptul că practic nu a existat în circuitul mondial în acest an nu i-a împiedicat pe organizatorii de la Australian Open din a-i oferi lui Venus Williams un wild-card pentru ediția de anul viitor, care se va desfășura în perioada 16-28 ianuarie.
Jucătoarea din Statele Unite s-a arătat extrem de entuziasmată de acest moment. Ea a ținut să sublinieze că au trecut mai bine de 20 de ani de când a jucat pentru prima dată la Melbourne. Iar fanii australieni mereu au primit-o extrem de bine.
Sunt foarte entuziasmată! Concurez în această ţară de peste 20 de ani şi comunitatea australiană m-a susţinut întotdeauna din toată inima. Va fi o onoare să joc din nou pentru fani şi aştept cu nerăbdare să creez mai multe amintiri şi anul acesta”, a spus Venus Williams, citată de Sky Sports.
Va fi a 22-a apariție a americancei la turneul de la Australian Open. Ea a evoluat acolo pentru prima dată la ediția din 1998. Atunci, Venus a uimit pe toată lumea și a ajuns până în sferturile de finală. Acolo, ea a fost învinsă de Lindsay Davenport în trei seturi, scor 6-1, 5-7, 3-6). Ulterior, Venus Williams a ajuns să dispute două finale la turneul de la Melbourne.
Însă, de fiecare dată a pierdut, în 2003 și 2017. De precizat că ea nu va fi nevoită să joace calificări la ediția de anul viitor, ci va intra direct pe tabloul principal, în baza acestui wild-card primit de la organizatori.