Tânăra care a plecat în SUA cu Gică Popescu. Fostul căpitan al Barcelonei nici nu s-a gândit să o ia de nevastă pe Andreea

Ștefănescu Dragoș 22.11.2022, 08:59
Tânăra care a plecat în SUA cu Gică Popescu. Fostul căpitan al Barcelonei nici nu s-a gândit să o ia de nevastă pe Andreea

Gică Popescu se poate lăuda cu o carieră excepțională în fotbal. În afara terenului, fostul mare internațional a fost un adevărat cuceritor. El a avut mai multe relații de iubire intens mediatizate la vremea respectivă.

Gică Popescu, un adevărat cuceritor. Fostul internațional a avut mai multe relații de iubire tumultoase

Gică Popescu este căsătorit de o lungă perioadă de timp cu Luminița, cei doi având împreună doi copii, Nicolas și Maria. Însă, înainte de a forma o familie cu actuala sa soție, fostul internațional a fost un adevărat cuceritor. El a avut mai multe relații de iubire intens mediatizate la vremea respectivă.

În anul 1991, Gică Popecu a avut o relație tumultoasă cu Oana Deselnicu. Totul s-a terminat între cei doi după ce ”Baciul” a aflat că femeia îl înșela cu Gică Craioveanu.

O altă aventură a lui Gică Popescu a fost cea cu Andreea Moga. Cei doi au fost împreună în 1994, iar în vara acelui an Popescu a luat-o cu el în America. Dar și această relație s-a terminat destul de rapid.

A urmat apoi relația cu Loredana Ştefănescu, fiica antrenorului Costică Ştefănescu. În ciuda faptului că aceasta s-a integrat rapid în familia lui Popescu și mergea la toate meciurile acestuia, nici această relație nu a durat prea mult.

O altă aventură care a făcut furori a fost cea cu Mirela Popa, cea care avea să devină peste câțiva ani soția lui Bogdan Stelea. Gică Popescu a mai avut o legătură şi cu fosta handbalistă Steluţa Luca, dar şi cu Anamaria, o frumoasă studentă la drept. Aceasta din urmă era văzută drept viitoarea doamnă Popescu, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Printre cuceririle lui Popescu s-ar fi numărat și Mirela Strat, o starletă în ascensiune, pe vremea când făcea parte din proiectul „Școala Vedetelor”, informează Antena Stars. Dar, la fel ca alte relații pe care le-a avut Baciul, nici aceasta nu a dus la nimic serios.

Gică Popescu a dezvăluit cum a început relația cu actuala sa soție, Luminița

Gică Popescu a povestit în urmă cu ceva timp cum a cunoscut-o pe actuala sa soție, Luminița, și a dezvăluit ce rol esențial a avut Gică Hagi. Soția „Regelui”, Marilena, este sora soției fostului căpitan al echipei naționale și astfel s-au cunoscut cei doi.

Gică Popescu a rememorat cum a încercat la momentul respectiv orice i-a stat în putință pentru a intra în grațiile actualei sale soții. El l-a rugat chiar pe Gică Hagi să îl ajute în acest demers, însă a fost refuzat de prietenul său. În cele din urmă, „Baciul” a reușit să deschidă o conversație cu actuala sa soție după un meci al echipei naționale. Iar de atunci, totul a decurs excelent între cei doi, care au ajuns să se căsătorească în 1999.

Luminița a venit la un meci al echipei naționale și am vorbit cu un prieten de-ai mei și de-ai lui Gică Hagi să mă așeze la masă, lângă ea. M-am așezat lângă ea, am început să vorbim în seara aceea și, de atunci, vorbim de 20 de ani”, a povestit Gică Popescu.