Tata și Puiu

Cătălin Mureșanu / 18.06.2022, 14:56
Tata și Puiu

În plan detaliu, prin irisul blocat al lui Anghel Iordănescu, rulează, în tonuri ascuțite de tragedie, suferința fiului. Și a noastră. Edi, copilul cu sandale crescut sub cozorocul băncii de rezerve din Ghencea, fiul care și-a urmat tatăl în brazda găurilor de crampoane, apoi, ca într-un testament redactat cu verzale, în funcția de selecționer. Edi, fiul care și-a depășit tatăl la un singur capitol. Acordul dintre subiect și predicat. Iordănescu, senior și junior, reprezintă moftul național al multor părinți care, în opacitatea lor, ar face orice să le ruleze calea copiilor. Dimensiunea anormalului care, în secvențe repetabile, ne dictează raționamentul. Unora stilul de viață.

După garduri, zeci de mame, tați sau bunici se îmbată, săptămânal, la meciurile juniorilor de toate vârstele, cu această minciună. Fiul lor o să, trebuie, e obligatoriu, să devină noul cineva. Cineva în ghete Mercurial. În ghearele acestui hatâr cad copiii care se transformă în generații ale timpului pierdut. Pentru că în juvenilul fotbalul românesc dictează acest metisaj al dorințelor în care sunt prinși părinți, antrenori, conducători, copii. Noi! Vinovații fără vină.

Lungul drum spre infern

Un delir, o escrocherie continuă, o goană infinită pentru împliniri fără fond. Aici la noi poți face fotbal oriunde. Aici la noi, fotbalul este o afacere piramidală rotisată după ureche, fără o cale comună, aici la noi toți ne pricepem și, în schimbul banilor, auzim ce vrem, nu ce trebuie să știm. Aici la noi, copiii calcă pe granule cancerigene, își pătează genunchii pe cauciuc și le este scrântită stima de sine de antrenori pehlivani cu educație la „școala vieți”, de șarlatani cu diplome fabricate. Nu mă credeți? Cât de aproape vă sunt exemplele? Lângă voi, lângă noi. Asociațiile Municipale, ale căror reprezentanți fără măduvă în coloană, în fond niște papugii, votează în unanimitate președintele FRF în adunările generale și formează adevăratele mașinării de recoltat taxe. Multe cluburi parcelează un teren și se antrenează la grămadă, academiile mari confiscă puștii talentați cu zâmbetul sardonic al vânătorului în fața vânatului. Și oferă, la schimb, de multe ori iluzii. Iluzii care se sparg în fluvii de oftat când cerșim o preluare decentă, o centrare corectă, un fuleu cu fruntea sus, o pasă livrată curat. Un transfer fără retur prin campionate de top. Ne sprijinim pe această fundație putredă și țopăim pe ea.

Oameni buni la toate care nu se pricep la nimic

În acest peisaj, pe catalige de aroganță, șefii FRF zac în mandate sudate, înconjurați de personaje dubioase care, ambalate în denumiri pretențioase – cum ar fi referent- au devenit histrioni, baroni locali de suflete nevinovate, vânzători de miniciuni frumos ambalate, scouteri perfecți pentru a fi folosiți la mascarade electorale. Oameni buni la toate care nu se pricep la nimic. Fameni de rigoare.

De fiecare dată când ieșim în străinătate și vedem cum construiesc alții, pe baza solidă a educației comune, nu în tonuri centrifuge, așa cum am fost noi obișnuiți, ne întoarcem purtând capul plecat. Și sărutăm otrăvitor cu puterea exemplului. Apoi ne uităm, din nou, nasul pe sus. Așa e aici la noi.

Trăim în realitatea interesului nostru, dorințele înving rațiunea și avem impresia că un pianist slab e mai important decât un instalator bun. Și totul ne fuge, din când în când, de sub picioare. De fiecare dată, însă, ne descurcăm. Pentru că, nu e așa domnule General, domnule demnitar, domnule tată? Avem noi ceva al nostru. Mai bine spus pe cineva!