Te ia cu fiori! Apocalipsa de la Spitalul Județean Constanța, anticipată de Gică Hagi încă de acum doi ani! Declarații șocante: ”Ați văzut ce e acolo? Nu facem nimic să-l renovăm”

Gabriel-Alexandru Ioniță 01.10.2021, 17:37

Spitalul Județean Constanța este ultimul spital din România care a cedat în lupta cu pandemia de coronavirus. În ultimul an și jumătate, mai multe tragedii s-au produs în unitățile sanitare din România din cauza supraîncărcării de la secțiile de ATI.

Nu putem să nu remarcăm cu stupoare și în același timp cu spaimă că statul român nu a învățat absolut nimic din tragediile petrecute anul trecut la Piatra Neamț și Matei Balș. Asta pentru că în această dimineață secția ATI a Spitalului Județean Constanța a fost cuprinsă de un incendiu, în urma căruia 7 persoane și-au pierdut viața și alte câteva zeci se află în stare gravă la spital.

Drama de la Spitalul Județean Constanța a fost anticipată de Gică Hagi încă din 2019

Iar autoritățile nici măcar nu pot apela la scuza că nu s-a știut de numeroasele probleme care existau în acest spital. Asta pentru că foarte mulți oameni au făcut apel în mod public la autoritățile statului să se preocupe mai mult de unitatea sanitară construită undeva în anii 60′.

Unul dintre acești oameni este chiar Gică Hagi. În numeroasele sale discursuri devenite celebre pentru modul acid în care a criticat lipsa de investiții a statului român în toate domeniile, „Regele” a atras atenția inclusiv asupra modului în care arăta și funcționa Spitalul Județean Constanța.

Nu ne mai interesează sportul? Nu putem să renovăm spitale? Ați văzut cum arată spitalul din Constanța? E posibil așa ceva după 30 de ani? După 30 de ani, n-au existat 20-50 de milioane să se renoveze un spital?

Oare ce facem noi aici? S-a renovat vreo școală generală? S-a renovat vreun teatru? Păi, ce facem? Aceste lucruri au menirea să construiască următoarea generație. Școala, artiștii, sportul și doctorii. Avem nevoie de doctori! Spitale, doctori, școală! Altfel, ce ne facem?”, spunea Hagi într-o conferință de presă susținută în august 2019.

Vom scăpa oare de alte evenimente similare pe viitor? Experiența recentă ne spune că șansele sunt destul de mici

Din păcate, ca de multe alte ori, cuvintele lui Gică Hagi nu au fost băgate foarte mult în seamă. Sau cel puțin nu de cei care pentru care ele au fost rostite.

Și așa, România trece din nou printr-o astfel de tragedie, a treia într-un timp extrem de scurt. Și, în mod evident, nu putem să nu ne gândim cu groază la faptul că aceasta poate nu va fi și ultima.

Valul 4 al pandemiei de coronavirus a lovit și lovește în continuare foarte puternic în țara noastră. O țară care se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul vaccinare.

Secțiile ATI ale spitalelor din întreaga țară sunt supraaglomerate și cele mai multe dintre ele sunt construite în vremuri în „epoca de aur”. Astfel că ne putem aștepta ca tragedia de la Constanța să nu fie ultima de acest gen pe care această pandemie o generează în România.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622