Nicolae Stanciu (29 de ani) ar putea fi lovitura pentru titlu pregătită de Neluțu Varga. Patronul lui CFR Cluj anunță că este interesat de transferul fostului mijlocaș de la FCSB. Gigi Becali a obținut aproape 10 milioane de euro din plecarea lui Stanciu la Anderlecht.
CFR Cluj s-a calificat în primăvara europeană, iar Dan Petrescu se poate mândri că i-a virat în conturi lui Neluțu Varga o sumă fabuloasă. 40 de milioane de euro a adus antrenorul în urma celor patru calificări consecutive în grupele europene!! Totuși, viitorul adversar provoacă teamă în fotbalul românesc. Ardelenii vor da peste Lazio, în optimile Conference League.
Numele italienilor nu îl sperie pe omul de afaceri din fruntea lui CFR Cluj. Ioan Varga a spus ochii pe Nicolae Stanciu, despre care spune că l-ar fi vrut și în iarnă.
„Stanciu este o prioritate pentru CFR Cluj! L-am vrut și în ianuarie, așa este. Dar în acel moment nu se putea face transferul. Acum, suntem dispuși să facem un efort. Dar nu orice efort, depinde și de cifre”, a declarat Nelu Varga, potrivit Prosport.
Nicoale Stanciu a jucat împotriva celor de la CFR Cluj în urmă cu doi ani, când Slavia Praga a blocat accesul echipei lui Dan Petrescu spre grupele Ligii Campionilor.
Stanciu are un sezon foarte bun în China. A semnat cu Wuhan Three Towns în martie 2022 și are contract până în 2024. Fostul mijlocaș al celor de la Vaslui sau FCSB a reușit 8 goluri și 8 pase decisive în campionat și o cotă de piață de 5 milioane de euro.
Totuși, Stanciu ar vrea să revină în fotbalul din Europa din cauza distanței mari față de țară, dar și a situației sanitare din China. Despre plecarea lui Stanciu de la Wuhan a vorbit și Anamaria Prodan, în mai multe rânduri.
„Îmi frec mâinile de bucurie pentru Nicolae Stanciu, ale cărui evoluții din China mă vor determina, foarte probabil, să-i caut o nouă echipă.
Poate mai repede decât credea unul sau altul. Personal, cred că dacă o tine așa, va pleca iar undeva într-un loc frumos!”, a declarat Anamaria Prodan pentru Playsport.
136 de meciuri, 33 de goluri și 25 de pase decisive a adunat Nicolae Stanciu la FCSB