Transfer galactic pentru CSM București. O campioană mondială a semnat cu echipa lui Adi Vasile. Îi face concurență Cristinei Neagu

Moldoveanu Camelia 30.03.2022, 22:11
Transfer galactic pentru CSM București. O campioană mondială a semnat cu echipa lui Adi Vasile. Îi face concurență Cristinei Neagu

CSM București a făcut un transfer important pe fondul războiului dintre Rusia și Ucraina. Adi Vasile o să o aibă sub comandă pe o campioană mondială care o să-i facă sigur concurență Cristinei Neagu. Anunțul oficial a fost făcut în urmă cu puțin timp.

CSM București, transfer de zile mari

Adi Vasile o să o aibă sub comandă pe brazilianca Eduarda Amorim, jucătoarea de handbal care a fost legitimată până acum la echipa Rostov-Don (Rusia). Interul stânga o să fie pe teren în dubla de foc din sferturile Ligii Campionilor, cu Team Esbjerg, dar și în campionatul intern. Cristina Neagu o să aibă o concurență puternică, după cum este descrisă Eduarda Amorim pe site-ul csmbucuresti.ro:

„Eduarda “Duda” Amorim este un simbol în handbalul internațional și o handbalistă completă, atât în atac, cât și în apărare. A reprezentat Brazilia până în urmă cu mai puțin de un an, iar alături de colegele sale a câștigat, în 2013, Campionatul Mondial din Serbia. Duda mai are în palmares cinci trofee ale Ligii Campionilor cu campioana Ungariei, Gyor Audi ETO, echipă la care a evoluat timp de 13 ani (2009-2021).

Pe plan individual, în 2013, a fost aleasă MVP la Campionatul Mondial din Serbia, iar în 2014, a fost declarată de Federația Internațională de Handbal, cea mai bună jucătoare din lume. În EHF Champions League a primit de cinci ori distincția de cea mai bună apărătoare (2016, 2017, 2019, 2020, 2021), dar și titlul de cel mai bun inter stânga în 2014. În 2020, publicația Handball-Planet a desemnat-o cea mai bună jucătoare a deceniului.

Bine ai venit, Duda, în familia CSMB! Go, tigers!”

Rusia și Belarus au fost eliminate și din handbal

Forul european de handbal (EHF) a decis, la începutul lunii martie, suspendarea echipelor naţionale şi de club din Rusia şi Belarus. Structura a fost ratificată vineri, astfel că jucătoarele de la CSM București au un real motiv de bucurie.

Datorită deciziei EHF, CSM Bucureşti va merge direct în sferturile Ligii Campionilor la feminin. La rândul lor, jucătorii legitimați la Minaur Baia Mare s-au calificat în semifinalele European Cup.

CSM Bucureşti ar fi trebuit să se lupte cu formaţia ŢSKA Moscova în faza play-off a Ligii Campionilor, în dublă manşă eliminatorie. Decizia de vineri le-a ajutat pe elevele lui Adrian Vasile să se califice direct în sferturile de finală ale competiţiei.

Scopul EHF a fost de a păstra sistemele de joc existente, fără adaptări majore. Pe cât posibil, ne-am propus și să implementăm proceduri corecte și consecvente, întrucât sancțiunile impuse și calendarul sezonului de handbal, în care câteva dintre competițiile noastre au ajuns deja într-un stadiu decisiv, ne-au lăsat puțin loc de manevră”, a declarat Markus Glaser, directorul EHF, potrivit eurohandball.com.