Transferul lui Ianis Hagi la Galatasaray comentat de omul numărul 1 din clubul turc

Moldoveanu Camelia / 31.08.2021, 14:47
Transferul lui Ianis Hagi la Galatasaray comentat de omul numărul 1 din clubul turc

Fatih Terim, antrenorul Galatasaray Istanbul, se pregătește să mai facă una sau două mutări. Transferul lui Ianis Hagi în Turcia a fost subiectul preferat al jurnaliștilor. Ce răspuns a avut tehnicianul și care sunt planurile echipei care s-a calificat joi în grupele Europa League.

Ajunge Ianis Hagi la Galatasaray ?

Evoluția bună a fotbaliștilor Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan a „deschis iar apetitul” turcilor pentru români. Jurnaliștii turci nu s-au putut abține să-l nu-l întrebe pe Fatih Terim despre Ianis Hagi, fiul celui care a scris istorie la Galata.

Mijlocașul celor de la Rangers este foarte iubit de turci, fiul lui Gică Hagi născându-se chiar la Istanbul în perioada în care regele evolua pentru Galatasaray. Fatih Terim a anunțat că urmează să mai facă încă unul sau două transferuri, iar jurnaliștii sperau să fie vorba despre Ianis Hagi.

Galatasaray s-a calificat joi seară în grupele Europa League. Aceștia i-au învins pe cei de la Randers cu 2-1. Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan nu sunt pe foaia UEFA în această fază a competiției. În același timp, Ianis Hagi nu este în planurile echipei din Istanbul.

Nu am spus că vom aduce un număr 10. Ianis Hagi nu se află pe ordinea de zi”, a răspuns Terim.

Ianis Hagi nu a jucat niciun minut în șocul cu Celtic

Steven Gerrard a ales să nu îl titularizeze pe Ianis Hagi în „Old Firm”. Mai mult, fostul mijlocaș de legendă al lui Liverpool l-a „uitat” pe internaționalul român pe banca de rezerve.

Gerrard a preferat să îi introducă pe teren după pe pauză pe Lundstream, Sakala și Arfield. În vreme ce Ianis Hagi a privit de pe banca de rezerve victoria întreaga partidă încheiată cu victoria echipei sale în fața marii rivale.

Cel mai probabil, Ianis „a plătit tribut” evoluției modeste pe care a avut-o în meciul retur al play-off-ului Europa League contra armenilor de la Alashkert. Internaționalul român în vârstă de 22 de ani a fost titular în această partidă. El nu a avut însă nicio realizare și a fost schimbat de Steven Gerrard în minutul 64 cu Cedric Itten.

De altfel, aceasta a fost singura schimbare pe care antrenorul englez a făcut-o în Armenia. Semn că a fost destul de dezamăgit de prestația lui Ianis Hagi. Și, cel mai probabil, acesta este și motivul pentru care a ales să nu îl folosească pe român niciun minut contra celor de la Celtic.

Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău, recital românesc la Galata

De remarcat este faptul că Fatih Terim i-a folosit pe cei doi români în poziții foarte ofensive. Moruțan și Cicâldău au jucat ambii în spatele vârfului Diagne într-un sistem 4-1-4-1 gândit de Fatih Terim.

Iar „împăratul” nu s-a înșelat deloc. Cei doi mijlocași transferați de Galata în această vară din Liga 1 au făcut faza primului gol al grupării Cim Bom.

În minutul 32, Olimpiu Moruțan a primit o pasă în careul advers, și-a întors excelent un adversar de două ori și i-a pasat în fața porții lui Alexandru Cicâldău. Iar fostul fotbalist al Universității Craiova a avut de îndeplinit o simplă formalitate și nu a ratat.