Tristețe în Giulești după ce Rapid a pierdut în Champions League. Revenirea bucureștencelor a fost inutilă

Gabriel-Alexandru Ioniță 03.12.2022, 23:03
Tristețe în Giulești după ce Rapid a pierdut în Champions League. Revenirea bucureștencelor a fost inutilă

Rapid a suferit prima înfrângere în această ediție a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a fost învinsă în deplasare de Gyor cu scorul de 32-30.

Rapid, prima înfrângere în acest sezon în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin

Înaintea acestui meci, Rapid era singura echipă din această ediție de Liga Campionilor fără înfrângere. Acum, echipa antrenată de spaniolul Carlos Viver are șansa revanșei. Returul cu Gyor se va juca săptămâna viitoare în Sala Polivalentă din Capitală.

Orlane Kanor a fost cea mai bună marcatoare a Rapidului în meciul din Ungaria, cu 7 goluri. Ea a fost urmată de Sorina Grozav, 6 goluri, Korsos, 4 goluri, Buceschi și Polman, cu câte 3 goluri, Lopez și Gutierrez, cu câte două, Espinola, Hernandez și Ostase, câte un gol.

La pauză, scorul a fost 18-15 pentru unguroaice. Gyor a început fantastic repriza secundă și s-a distanțat la 7 goluri. Rapid a revenit însă fantastic și s-a apropiat la un singur gol cu cinci minute rămase de jucat. Nu a fost suficient însă, iar Gyor a reușit în cele din urmă să își mențină avansul, chiar dacă fragil, până la final, grație portarului Silje Solberg, care a blocat absolut formidabil trei contraatacuri ale jucătoarelor rapidiste.

După acest rezultat, Gyor a preluat șefia grupei B din această ediție de Liga Campionilor la handbal feminin. Formația din Ungaria a adunat 12 puncte. Rapid se află pe locul 4, cu 10 puncte. Primele două echipe se califică în sferturile de finală, în vreme ce formațiile clasate pe pozițiile 3-6 vor disputa un play-off pentru accederea în ultimele 8.

Fanii rapidiști, prezenți în număr mare în Ungaria

Campioana României a fost susținută la acest meci de o galerie numeroasă care a făcut deplasarea din România. Chiar dacă echipa lor a fost învinsă, fanii giuleșteni s-au putut consola cu prestația de vis avută de Orlane Kanor, cea care i-a impresionat chiar și pe cei de la EHF cu jocul arătat în primele 12 minute ale meciului, când a marcat de 6 ori.

Sursă foto: Facebook / Handbal Rapid București

Urmăriți Playsport.ro și pe