Anul 2022 a început cu o veste proastă pentru fostul președinte al Federației Române de Fotbal. Pe 3 ianuarie, Mircea Sandu a aflat că i-a fost respinsă cererea de excepție formulată, iar instanța de judecată a constatat legalitatea administrării probelor de către procurorii DIICOT în dosarul în care „Nașul” este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani. În aceste condiții, dosarul urmează să fie judecat, pe fond, la Tribunalul București.
Încă din 2017, anchetatorii au început urmărirea penală a „Nașului”, cel caruia i se aduc acuzațiile mai sus menționate, alături de fostul șef de la Casa Fotbalului fiind vizate alte două persoane, Bogdan Petculescu și Ziv Tetelman, ultimul fiind chiar soțul fiicei lui Sandu, Raluca.
Conform celor relatate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în perioada 2009- 2010, cei trei și-ar fi însușit suma de 740.000 de euro din „patrimoniul Federației Române de Fotbal” în urma încheierii unui contract pentru construirea bazei de la Buftea. De altfel, Federația Română de Fotbal este constituită parte civilă în acest dosar.
Practic, instanța le-a dat dreptate procurorilor și a constatat legalitatea administrării probelor și legalitatea sesizării formulată de anchetatori și a respins cererile de excepție formulate de către inculpați drept neîntemeiate, astfel că dispune încheierea finală în Camera Preliminară și traducerea dosarului pe fond. Mircea Sandu și colegii săi de acuzare pot depune contestație în termen de trei zile de la data soluției.
În momentul de față, Mircea Sandu se află în Franța, acolo unde a ales să locuiască cel puțin în perioada rece a anului, clima de la Nisa fiindu-i recomandată de către medici în urma problemelor de sănătatea pe care le-a avut în ultimii ani. Omul care a condus fotbalul românesc timp de 24 de ani a avut parte și de o veste bună anul trecut, atunci când a fost achitat într-un dosar în care era acuzat, alături de soția sa – de data asta de către procurorii Direcției Naționale Anti Corupție-, de luare de mită și complicitate de luare de mită.
„În 24 de ani, nu au existat persoane care să arate că am cerut bani”, a spus „Nașul”, în fața judecătorului, la ultimul termen care a avut loc la Curtea de Apel București.