Mai sunt 3 zile până la începerea Campionatului Mondial de fotbal din Qatar însă controversele nu contenesc să apară. Se pare că organizatorii au ”închiriat” suporteri pakistanezi pentru festivitățile de dinaintea începerii competiției..
Campionatul Mondial de fotbal va începe pe 20 noiembrie și este așteptat cu înfrigurare de toți iubitorii sportului rege. Totuși, competiția este umbrită de numeroase controverse.
Presa internațională susține că organizatorii recurg la orice metode pentru a ieși totul perfect. Se pare că cei din Qatar au ”închiriat” chiar și suporteri pakistanezi pentru fesitivitățile de dinaintea începerii competiției. Pe rețelele de socializare au apărut videoclipuri în care apar suporteri ai Braziliei, Portugaliei, Argentinei, Camerunului și ai Tunisiei. Comportamentul acestora pare însă a fi foarte atent pregătit, astfel că au apărut dubii în privința veridicității lor. Potrivit The Sun, se ridică totodată întrebarea de ce fanii au ajuns în Qatar cu mai mult de o săptămână înaintea începerii competiției.
În plus, sunt multe voci care susțin că sunt aceiași „fani” în videoclipuri separate care-și manifestă sprijinul lor pentru diferite țări. Absența suporterilor de sex feminin a produs de asemenea indignare.
În replică, șeful comitetului de organizare a Cupei Mondiale din Qatar a respins categoric toate aceste acuzații.
Cupa Mondială este aprig contestată de fani din toată lumea. Aceștia acuză FIFA că a oferit Qatarului organizarea turneului final în ciuda încălcărilor drepturilor omului în această țară.
Conform presei internaționale, pe șantierele turneului final din Qatar și-ar fi pierdut viața peste 6.500 de imigranți, din 2010 și până în prezent. La aceste dezvăluiri, Giani Infantino, președintele FIFA, a făcut o afirmație uluitoare. „Concentrați-vă pe fotbal, nu pe drepturile omului”, a declarat șeful FIFA. Declarația lui Infantino a produs furia fanilor din întreaga lume.
Duminică, în timpul meciului dintre Rosenborg și Sarpsborg, fanii echipei gazdă au afișat mai multe coregrafii în care l-au atacat pe Giani Infantino. Mai exact, suporterii au afișat o pânză uriașă în care apar Infantino și un șeic, unul lângă altul. Sub acestă imagine, norvegienii au desenat mai multe cruci denumite sugestiv: „egalitate socială”, „drepturile omului”, „drepturile muncitorilor”, „fair-play-ul”, „libertatea de exprimare” sau „libertatea presei”.
Și fanii din Germania au protestat în timpul meciurilor disputate în acest weekend. Aceștia au afișat un mesaj comun pe stadioanele din Bundesliga: ”Boicotați Qatarul!”
Suma totală care s-a investit în organizarea Campionatului Mondial de fotbal din Qatar este uriașă. Se speculează că, probabil, este cel mai scump eveniment sportiv din istorie.
Însă, un alt lucru este cert. Mondialul qatarez va fi de departe cel mai scump turneu final de fotbal din istorie. În comparație cu alte Cupe Mondiale din istoria recentă, turneul final din Qatar costă de aproape 5 ori mai mult decât toate celelalte adunate.
Presa internațională susține că s-au investit 220 de miliarde de dolari pentru organizarea Cupei Mondiale care va începe pe 20 noiembrie. În schimb, în edițiile anterioare s-au investit următoarele sume:
O parte importantă din această sumă colosală de bani a mers către construirea celor opt arene care vor găzdui Campionatul Mondial din Qatar.