Problemele financiare de la Dinamo nu s-au rezolvat după ce echipa a fost preluată de Pablo Cortacero. Ba din contră! Noua conducere a clubului a adus foarte mulţi jucători pe salarii mari, pe care însă nu le-a plătit deloc. Cortacero nu a trimis bani până acum şi tot prezintă noi date în care va începe să investească în club. Dumitru Dragomir, fost preşedinte la LPF, nu mai crede în promisiunile ibericului. Ba chiar cere să se ia măsuri dure împotriva acestuia.
„La Dinamo este un circ de nedescris și nu știu cât îl mai pot suporta cei de la acolo pe acest individ. Acest om nu mai trebuie lăsat nici măcar să mai aterizeze pe Aeroportul Henri Coandă, dar să mai și ajungă la club… El nu se gândește că și-a bătut joc de familiile angajaților de la Dinamo și de familiile jucătorilor? Cu ce au greșit acei oameni? A promis salarii de 20.000-30.000 de euro, iar el nu are bani nici de un pachet de țigări.
Chiar așa am ajuns în țara noastră? Să vină toți actorașii de mâna a treia și să ne fraierească în ultimul hal? Este clar ca lumina zilei că acest om nu are bani să susțină un club. Unde vrea să se ajungă? Nu le e rușine? Cortacero ăsta se se gândească că românii nu sunt proștii lui. Să-i fie rușine pentru situația în care este clubul acum”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Prosport.
Dinamo este pe locul 11 în Liga 1 la finalul anului 2020, dar va continua să piardă jucători înainte de reluarea sezonului. Este de aşteptat ca echipa antrenată de Jerry Gane să aibă mari probleme în 2021. Atât din punct de vedere sportiv, cu un lot din ce în ce mai subţire, dar şi financiar. Riscul de a nu obţine licenţa pentru Liga 1 este uriaş.