Un nou contestatar pentru Edi Iordănescu. Marius Șumudică l-a atacat pe selecționer pentru convocările făcute

Bogdan Solomon 19.03.2023, 15:32
Un nou contestatar pentru Edi Iordănescu. Marius Șumudică l-a atacat pe selecționer pentru convocările făcute

Se înmulțesc atacurile la adresa selecționerului Edi Iordănescu pentru convocările făcute. După ce Gică Hagi a fost contrariat că fiul său a ieșit din circuitul echipei naționale, a venit rândul lui Marius Șumudică să-și strige nemulțumirile.

Marius Șumudică, foc și pară pe Edi Iordănescu pentru neconvocarea lui Mitriță

Revenit în țară pentru a-și petrece scurta vacanță prilejuită de meciurile internaționale, tehnicianul lui Al-Raed a contestat decizia lui Iordănescu Junior de a nu-l convoca pe jucătorul său, Alexandru Mitriță pentru meciurile din debutul campaniei de calificare la Euro 2024. Cu atât mai mult cu cât micuțul mijlocaș a avut evoluții entuziasmante în Arabia Saudită, marcând inclusiv în etapa recent încheiată.

„Tricolorii” vor întâlni mai întâi Andorra în deplasare, pe 25 martie, urmând ca trei zile mai târziu să revină acasă pentru duelul cu Belarus. Din grupă mai fac parte Elveția, Israel și Kosovo.

„Mitriță are vreo 6-7 assist-uri. Nu contează numai golurile. E un jucător bun, care face diferența și care poate destabiliza apărările adverse. Nu sunt eu în măsură să analizez selecția, cine merită și cine nu.

Dacă îl iei pe Cicâldău de la Kalba, care joacă într-un campionat, să mă ierte Dumnezeu, mult sub ceea ce înseamnă Arabia Saudită, lasa-mă să cred că merita și Mitriță. Vrei să mă bat cu Iordănescu, să mă aștepte pe afară?”, a declarat Marius Șumudică.

Sprijin pentru Ianis Hagi: „Este un jucător bun, poate avea nevoie de ajutor în aceste momente”

În ceea ce privește neconvocarea lui Ianis Hagi, antrenorul român se poziționează ferm de partea lui Gică Hagi, motivând că selecționerul ar fi trebuit să-l includă în lot, fie și numai pentru a-i oferi sprijin astfel în procesul de revenire. Mijlocașul lui Rangers s-a recuperat după accidentarea care l-a ținut mai bine de un an în afara terenului și luptă să redevină un pion de bază al echipei.

„Fiecare are opinia lui. Pe Gică îl înțeleg, este tată în primul rând. Ianis este un jucător bun, poate avea nevoie de acest ajutor în aceste momente și cred că în alte țări așa s-ar fi procedat. Dar în același timp, echipa națională are nevoie de jucători valizi, cu meciuri în picioare”, a spus Șumudică.

Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru dubla cu Andorra și Belarus:

Portari: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);

Fundași: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);

Mijlocași: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);

Atacanți: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10).

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622