Constanța se pregătește să intre în rândul orașelor din România care se pot mândri cu arene moderne. Gică Hagi (57 de ani) a anunțat când ar putea fi gata noul stadion al Farului.
România duce dorul fotbalului adevărat, dar se mândrește cu stadioane dintre cele mai moderne. Numai în ultimii ani au fost inaugurate arenele Steaua, Rapid, Arcul de Triumf sau „Francisc von Neuman” din Arad. Iar lista ar putea fi mărită cu arenele din Târgoviște sau din Constanța.
Hagi a renunțat la brandul Viitorul pentru a readuce Farul în atenția fotbalului românesc și nu numai. În primul sezon, dobrogenii s-au calificat în play-off, dar ambițiile sunt mari în Constanța.
Hagi spune că discuțiile pentru noua arenă a Farului sunt avansate și că aceasta ar putea fi gata peste doi ani. Fostul stadion Farul va face parte dintr-un compex sportiv, care va fi prevăzut și cu o arenă pentru tenis, una pentru rugby, un centru de recuperare, un cantonament, clădiri de birou şi terenuri de antrenament.
„Sunt discuţii avansate. Pe plan local toată lumea îşi doreşte. Şi când spun toată lumea mă refer la Primărie, la Consiliul Judeţean. Toţi oamenii îşi doresc, aşteptăm cu toţii să se facă stadionul.
La Bucureşti e deschidere (n.r. autorităţile de la Bucureşti trebuie să aprobe proiectul), sperăm să se aprobe cât mai repede şi să începem construirea acestui stadion, care, cred eu, în 2024 să-l avem, să putem să jucăm pe el.
Cel puţin aşa o văd eu, sunt optimist, ca în 2024 să putem să intrăm să jucăm pe el”, a declarat Gică Hagi, într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului.
Gică Hagi nu se mulțumește cu performanțele de până acum. Fostul mare fotbalist al României a câștigat titlul cu Viitorul, club pe care l-a ridicat de la zero. Ciprian Marica a dezvăluit că echipa este pe profit în ultimii ani, dar că vor urma schimbări mari și la nivelul adminsitrativ.
„Gică Hagi dorește să se implice mai mult, să fie competitiv, cel mai bun. Atunci, e clar că ai nevoie de un buget considerabil. Să sperăm că se apropie o soluție.
Gică Hagi se gândea (n.r. – să vândă) la pachete de 10% împărțite la 10 acționari sau la un fond de investiții care să poată cumpăra mai multe acțiuni. Mare parte din bani se dorește a fi investiți în echipă. Pretențiile lui Gică Hagi sunt, în opinia mea, modeste. Nu-și dorește ‘avioane’. Ci ca echipa să fie consolidată, să aibă mai mulți piloni de susținere.
Așteptăm ca și autoritățile să se implice, să vină lângă noi, așa cum se întâmplă în alte orașe. Preferabil e să existe capital privat. Dar vedem că firmele Primăriei care vin și bagă bani în sport sunt considerate a fi entități private, societăți comerciale.
Gică își dorește să fie acționar minoritar. În ultimii şase ani, Farul este pe profit. Trebuia să ne menținem standardul acesta, trebuie să reușim să fim competitivi. Avem nevoie să vindem jucători, nu ne permitem să-i ținem atunci când au o ofertă.”, a spus Ciprian Marica, pentru Pro Arena.
5 este locul ocupat de Farul Constanța la finalul sezonului 2021-2022