Unde s-a ajuns la CFR Cluj. Au dat muzica mai tare să nu se audă cum suporterii i-au cerut demisia lui Dan Petrescu

Iosif Pintilie 12.09.2022, 12:48
Unde s-a ajuns la CFR Cluj. Au dat muzica mai tare să nu se audă cum suporterii i-au cerut demisia lui Dan Petrescu

CFR Cluj s-a impus în duelul cu Universitatea Craiova, scor 2-0, și a ajuns pe loc de playoff. Startul meciului a fost marcat de un moment jenant. Puținii suporteri prezenți la stadion i-au cerut demisia lui Dan Petrescu, supărați pe umilințele din cupele europene din acest sezon.

CFR Cluj, acuzată că ”a aruncat mizeria sub preș”

Pentru a-l proteja pe antrenorul de reacțiile fanilor, cei de la CFR Cluj au apelat la o tactică umilitoare. Au dat muzica mai tare în boxe, astfel încât să fie acoperite scandările suporterilor, susține sport.ro.

Alexandru Bourceanu a comentat situația de la Cluj, încercând să se pună în locul suporterului. El susține că, din postura suporterului, este o mare problemă dacă s-a dat muzica mai tare, deoarece suporterul este îndreptățit să se manifeste.

„Voi prelua perspectiva suporterului. Suporterul vine la stadion să exprime frustrările pe care le are, supărările, ceea ce de are de spus. Dacă s-a întâmplat asta și au dat muzica atât de tare încât să-i acopere pe suporteri, o văd cea mai mare problemă.

E ca și cum ai puțină mizerie și nu alegi să o ridici și o arunci sub preș. Dacă s-a întâmplat, e dezgustător”, a spus Bourceanu.

Dan Petrescu le-a răspuns cu o victorie suporterilor care i-au cerut demisia

Dan Petrescu a reușit să o învingă pe Universitatea Craiova la doar câteva zile după ce echipa remiza rușinos pe terenul lui FK Balkani, din Kosovo. La final, ”bursucul” a fost de nerecunoscut, fiind mulțumit de situația în care se află echipa, contrar atitudinii sale generale.

„Sper că revenirea mea pe bancă a purtat noroc. Craiova e cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o aici, în acest sezon. Au început meciul cu șapte fundași. O echipă solidă, dar ne-a ajutat foarte mult primul gol. Golul doi a venit perfect și cred că dacă am fi marcat în a doua repriză ne-am fi făcut meciul mai ușor.

Sincer, voiam să fie rezultate mai bune, dar e foarte greu. În două luni s-au jucat 19 meciuri. În Europa încă n-am pierdut, sper să nu pierdem nici joi. În campionat am pierdut trei meciuri. Nu suntem foarte bine, dar suntem bine și în campionat. Vom fi foarte bine și în Europa, dacă vom câștiga joi.

Toate echipele sunt bune, de sus. Farul… știm ce echipa a făcut Hagi. Noi, când jucăm seara parcă arătam mult mai bine și avem timp să ne refacem. O victorie importantă, merită felicitări băieții. Toți au contribuit. Eu tot timpul respect adversarii, știți că îi fac mari. Nu mi-e frică de Sivasspor. Sivasspor are jucători buni, un buget foarte mare, dar orice echipă care a venit la Cluj a avut viață grea”, a spus Dan Petrescu, meciul cu Universitatea Craiova.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622