Fostul portar Victor Nunweiller s-a stins din viaţă miercuri, 19 aprilie, la vârsta de 81 de ani. Acesta a fost unul din celebrii fraţi Nunweiller. Din cei şapte fraţi Nunweiller, doar unul a mai rămas în viaţă. Radu e ultimul supravieţuitor al dinastiei Nunweiller şi are 78 de ani.
Născut pe 13 mai 1942, Victor Nunweiller a evoluat, de-a lungul carierei sale, pentru Dinamo Bucureşti, Victoria, Dinamo Obor şi Universitatea Cluj. A avut şi o scurtă carieră de antrenor, conducând de pe margine echipa juniori de la Flacăra Moreni.
Dintre cei şapte fraţi Nunweiller, cinci au jucat fotbal, Dumitru, Ion, Lică, Victor şi Radu. Costică Nunweiller a ales să practice poloul, iar Eduard Nunweiller a fost singurul care nu a avut contact cu sportul de performanţă.
Toţi cei cinci fraţi fotbalişti Nunweiller au îmbrăcat, la un moment dat, tricoul lui Dinamo Bucureşti. Porecla de „câini roşii” atribuită jucătorilor trupei din „Şoseaua Ştefan cel Mare” provine chiar de la fraţii Nunweiller.
Nichi Dumitru, fost atacant de glorie al lui Rapid Bucureşti, a povestit cum s-a născut această poreclă de „câini roşii”.
Eu le-am zis prima oară «câinii roșii» fraților Nunweiller. Primul mi-a sărit în ochi Lică, pentru că era roșcat. Apoi l-am văzut și pe Nelu, care nu era roșcat, dar alerga până își dădea sufletul și se înroșea la față. Le-am zis la un corner «uite câinii roșii!» și așa le-a rămas. A preluat galeria noastră, apoi a lor”, a rememorat fostul fotbalist al giuleştenilor.
Într-un interviu mai vechi, acordat în vara lui 2013 pentru Gazeta Sporturilor, Nelu Nunweiller îl descria pe regretatul Victor Nunweiller drept un mare iubitor de viaţă.
Portar bun. Gagicarul familiei. Iubea foarte mult viaţa. Chiar dacă i-a plăcut mereu să golănească, a avut o calitate extraordinară. Om mai sufletist nu am întâlnit. Puteai să te bazezi pe el în orice circumstanţă”, a fost scurta caracterizare pe care i-a făcut-o Nelu Nunweiller fratelui său, Victor.
Radu, ultimul supravieţuitor al dinastiei de fotbalişti Nunweiller, trăieşte în Elveţia. Fostul mijlocaş a strâns aproape 300 de meciuri pentru Dinamo Bucureşti şi a evoluat, alături de naţionala României, la Campionatul Mondial din 1970, găzduit de Mexic.