Ultrașii FCSB-ului au intrat în febra pregătirilor pentru derby-ul cu Universitatea Craiova din acest weekend. Gheorghe Mustață a transmis un mesaj special, direct din Ghencea.
Concret liderul Peluzei Nord le amintește celorlalți fani că și-a respectat promisiunea făcută cu ceva timp în urmă, referitoare la întoarcerea în „templul fotbalului românesc” și îi îndeamnă să se prezinte în număr cât mai mare la meciul cu formația antrenată de Laurențiu Reghecampf. Acesta este programat sâmbătă, 2 septembrie, la ora 21:45.
„Când v-am spus că aici o să stea Peluza Nord (n.r. arătând spre sectorul rezervat ultrașilor), aici stă. V-am pupat și vă aștept la meci”, spune Mustață, chiar din tribunele arenei inaugurate în vara lui 2021. Videoclipul a fost publicat recent în mediul online.
Și Peluza Nord Craiova a sunat adunarea, printr-un mesaj plin de invective la adresa rivalilor. Mizează pe o prezență numeroasă, în contextul în care Universitatea Craiova va sărbători cei 75 de ani de existență. În plus, victoria i-ar duce pe favoriți în fruntea clasamentului.
„Sâmbătă, Știința strigă adunarea și tu trebuie să răspunzi prezent! Nu contează că jucăm prima dată în Ghencea nouă – oricum nu o facem cu Steaua – nu contează nici că jucăm contra cancerului cel mai agresiv al fotbalului românesc modern – echipa clanului Becali, nu contează nici măcar că o victorie ne aduce pe primul loc.
Singurul lucru care contează este că Știința face 75 de ani, iar noi trebuie să îi fim alături. Sâmbăta asta este doar despre Universitatea Craiova. Avem minimum 1.500 de bilete. Haideți să facem să nu ne ajungă și să mai cerem”, au transmis ultrașii olteni.
În altă ordinea de idei, Comisia Centrală a Arbitrilor ar fi decis, potrivit gsp.ro, să renunțe la delegarea lui Istvan Kovacs, astfel că favorit să conducă la centru duelul din Ghencea ar fi la ora actuală Adrian Cojocaru. O variantă pe seama căreia Meme Stoica s-a amuzat copios, în direct la TV.
„Ok, succes îi doresc (n.r. râde). Cu Istvan a fost şi bine, a fost şi rău. Cu Szabolcs (n.r. Kovacs) n-a fost bine la Arad, n-a fost bine. Suntem pe primul loc, cu un punct avans şi un meci mai puţin. Am spus asta”, a spus managerul general al FCSB-ului, la Orange Sport, în momentul în care a fost chestionat pe marginea subiectului.