Vă mai aduceți aminte Cupa?

Gabriel Berceanu / 26.10.2021, 15:44
Vă mai aduceți aminte Cupa?

Da, fără suporteri e crunt. Da, pandemia ucide. Iar pentru cei vii, dincolo de durere și de însingurare, ea preface delirant timpul trecut și pune amintirile în minte la distanțe ciudate.

Ce farmec mai are Cupa României în tot acest vertij? Ce ne mai poate lumina din tradiția ei? Mai suntem în stare de surprize, cu firea noastră de azi și de ieri?

Am străbătut aproape toată România în ultimii ani, cu trofeul Cupei alături, intervievând sute de eroi ai aceste competiții. Jucători, antrenori, conducători, suporteri. Dincolo de tezaurul lor intim pe care l-am cules cu emoție, o întrebare o adresam aproape de fiecare dată: ce are Cupa de ne face mereu să trăim fotbalul în altă stare?

Din Bihor la Constanța și de la Bacău la Oțelu Roșu, crâmpeie de tinerețe de pe când lumea era un stadion și golul înscris dura în fibra comunității o generație. Un răspuns în diferite forme, cu aceeași esență: în Cupa României redescoperi ideea de bază a fotbalului, în care oricine poate visa cu argumente și poate produce un rezultat care să răstoarne confimările asupritoare.

Da, un meci din optimile de finală nici nu se joacă din cauza pandemiei. Iar dramele reale, dincolo de fotbal, se petrec din oră în oră. Dar în aceste trei zile de muțenie la galerie, la Baia Mare, la Filiași ori la Timișoara se visează în fotbal. Cât contează asta? Enorm.

E o demonstrație de firesc al vieții în fotbal, sub presiunea vieții celei mari în forma ei încrâncenată de acum. Pentru noi, cei “nebuni cu fotbalul”, cum se zice, sunt trei zile de izvor. Ar fi fost de sărbătoare, dar nu are cum. Dar sunt de izvor. Pentru că ne mai putem bucura cu cei considerați mici de șansa jocului cel mare. De acasă. Dar ne putem bucura. Puțin.

Când Alex Crețu a fost întrebat la conferința de presă înainte de meciul cu Minaur, în ton ironic, despre duelurile cu Văsălie, Oiță, Gudea sau Urs, m-am bucurat de intervenția lui Reghecampf. Aș fi vrut să fie o altă intervenție, dar e bună și asta. Am surâs. Tocmai asta e Cupa!

Tocmai șansa lui Gudea și Oiță de a fi pe buzele “celor mari”. Când țin cu dinții să joace pe teren propriu și închiriază nocturne mobile, “cei mici” rescriu în cel mai concret mod posibil o legătură fundamentală care ține de însăși identitatea fotbalului. Ei refac povestea dintre eroii de-acasă și casă, dintre comunitate și fotbal, dintre prilejul marii surprize și dreptul la bucurie al “nebunilor cu fotbalul” de pe strada lor.

După trei zile de izvor, aproape sigur ne vom întoarce la continentul de griji, îndoieli și amar. Ba poate chiar meciurile acestea le vom trăi diferit, poate că nici ele nu vor fi în stare să ne mai ridice cum o făceau.

Dar ceva, ceva, vom trăi. O senzație că eram tineri și frumoși ca o finală în zi de duminică. Măcar un fior că se termină 1-0 când toți vorbeau de 0-5. O serie de penalty-uri după o eternitate de remize cu noi înșine și cu așteptările celor din jur.

Este, ca să exagerăm, ca să ne aducem aminte că și exagerările țin de umanitate!, meciul lui Văsălie, internațional U20 al României, în inima noastră fără veselie.