Ana Bogdan merge mai departe în turneul WTA 250 de la Chicago. După o victorie rapidă, românca de pe locul 106 o să joace marți în turul secund din SUA. Este singura jucătoare de tenis din România rămasă în această competiție, după ce Sorana Cîrstea a fost învinsă.
După ce avut evoluții excelente în prima parte a anului, pentru Sorana Cîrstea se pare că au început problemele. După ce a fost eliminată de Jil Teichmann (65 WTA) în primul tur al turneului de la Cincinatti, Sorana a participal turneul de la Chicago.
Sorana Cîrstea(38 WTA) pornea în turneul de la Chicago ca a treia favorită. În primul tur al turneului american, Cîrstea a întâlnit-o pe Tereza Martincova (60 WTA). În mod surprinzător, Sorana a fost învinsă de Martincova cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2, după o oră și 58 de minute.
Singura înfruntare dintre cele două sportive avusese loc în 2015, la un turneu ITF la Praga. La turneul din Cehia, Sorana s-a impus în fața Martincovei în primul tur, cu 6-1, 6-1. Eliminarea prematură a Soranei la Chicago vine după eșecul de la turneul de la Cincinnati.
În comparație cu Sorana Cîrstea, Ana Bogdan nu s-a aflat pe tabloul principal al competiției. Pentru a se califica în primul tur de la Chicago, Bogdan a trebuit să treacă de Kimberly Zimmermann. Românca a câștigat cu scorul de 6-1, 6-2, în fața numărului 512 WTA. Victorie superbă!
A urmat confruntarea cu Heather Watson (29 de ani, 119 WTA). După 48 de minute, Ana Bogdan a reușit să-și adjudece setul cu 6-2. Jucătoarea de tenis din Marea Britanie a abandonat în cel de-al doilea set, la scorul de 1-0. Watson a luat această decizie din cauza unor probleme medicale.
Astfel, Ana Bogdan a ajuns în turul 2 de la Chicago. Marți, de la ora 19:00, Digi Sport 2 transmite în direct confruntarea dintre jucătoarea de tenis din România și Varvara Gracheva.
După participarea la Montreal, Simona a reușit, la Cincinnati, prima victorie după revenirea pe teren. În turul al 2-lea Simona Halep urma să o înfrunte pe Jessica Pegula. Înaintea cu câteva ore de începerea meciului, românca și-a anunțat retragerea. O nouă accidentare a făcut-o pe campioana noastră să se retragă prematur de turneul american. Spaima este că noua lovitură ar putea să o oprească pe Halep să mai concureze în acest an.
Din păcate, o radiografie din această dimineață a arătat că am o mică ruptură la aductorul drept și, din acest motiv, ar fi prea riscant să joc diseară. Mă voi odihni și voi face totul pentru a fi pregătită de US Open. Pentru fanii din Cincinnati, a fost drăguț să vă revăd”, a scris Halep pe rețelele de socializare, după ce și-a anunțat retragerea din turneul american.