Victorie uluitoare pentru Gabriela Ruse la Australian Open 2023. Românca e în semifinalele turneului de la Antipozi

Mihai Rosoiu 25.01.2023, 06:48
Victorie uluitoare pentru Gabriela Ruse la Australian Open 2023. Românca e în semifinalele turneului de la Antipozi

Vești bune pentru tenisul românesc din Australia. O victorie uluitoare pentru Gabriela Ruse s-a înregistrat miercuri dimineață, la Melbourne. Împreună cu Marta Kostyuk (Ucraina), Ruse a reușit să se califice în semifinalele primului turneu de Mare Șem al anului. Duelul perechii româno-ucrainene contra echipei Storm Hunter (Aus)/ Elise Mertens (Belgia) a avut nevoie de trei seturi: 7-6; 2-6; 6-4.

Victorie uluitoare pentru Gabriela Ruse la Australian Open 2023

Rezultat de excepție pentru tenisul feminin românesc. Gabriela Ruse a reușit să atingă faza semifinalelor la Australian Open 2023, în concursul de dublu. Fără să se numere printre favoritele întrecerii, perechea Ruse/Kostyuk a reușit o nouă surpriză în zorii zilei de miercuri, eliminându-le pe Hunter și Mertens la capătul unei partide echilibrate.

În primul set, cele două cupluri au mers cap la cap și a fost nevoie de un tie-break pentru a se decide cine preia avantajul la general. Gabriela și Marta au dat dovadă de mai multă stăpânire de sine și au reușit să-și adjudece primul set după un 8-6 strâns în tie-break.

Perechea australiano-belgiană a început în forță manșa secundă. Adversarele Gabrielei Ruse au controlat autoritar ostilitățile și s-au impus fără mari emoții, egalând situația. A fost nevoie de un set decisiv foarte echilibrat pentru a se stabili echipa care merge în semifinalele Australian Open 2023.

Românca și ucrainianca au reușit să rămână în avantaj pe tot parcursul setului al treilea pe care l-au câștigat cu 6-4. Victoria extraordinară obținută de perechea Gabriela Ruse/Marta Kostyuk le aduce în fața unei noi provocări: calificare în finala turneului de Mare Șlem. Pentru a atinge acest obiectiv, cele două mai au nevoie de o singură victorie. Ruse și Kostyuk le vor înfrunta în semifinalele întrecerii de la Antipozi pe învingătoarele dintre Krejcikova/Siniakova, principalele favorite, și Krawczyk/Schuurs, favoritele numărul 6.

Gabriela Ruse și-a propus să câștige Australian Open 2023

După succesul din optimile de finală ale turneului, Gabriela Ruse a declarat că-și dorește un rezultat mare:

S-a terminat cu distracția la dublu. Vreau să câștig un Grand Slam! m simțit-o pe Marta, suprinzător de liniștită! Un pic m-am speriat de liniștea asta.

La un moment dat Marta s-a mai timorat un pic din cauza unor bețivi, persoane gălăgioase, din preajma terenului.

Nu este simplu să dai dublă greșeală sau să ratezi un vole la îndemână iar unii să urle de satisfacție și să facă precum toți monștrii. I-am explicat Martei că respectivii alcoolici o fac intenționat și că trebuie să ignorăm ce este în afara terenului.”, a spus românca ajunsă în semifinale la Australian Open 2023.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe