VIDEO. Cum i-a umilit Radu Banciu pe Ianis Hagi și Olimpiu Moruțan: „Cum, bă, să-l compari pe Moruțan cu Hagi? Ianis ar juca la Galata doar dacă dă Gică telefon”

Mihai Rosoiu / 28.09.2021, 11:17
VIDEO. Cum i-a umilit Radu Banciu pe Ianis Hagi și Olimpiu Moruțan: „Cum, bă, să-l compari pe Moruțan cu Hagi? Ianis ar juca la Galata doar dacă dă Gică telefon”

Golul lui Olimpiu Moruțan cu Goztepe și assistul lui Ianis Hagi din jocul Rangers-Livingston l-au lasat rece pe Radu Banciu. Cunoscutul om de televiziune este cunoscut pentru opiniile sale controversate atunci când vine vorba despre fotbaliști români. Dovada cea mai clară a fost felul în care a apreciat prestațiile celor doi „tricolori” la echipele lor de club. Că i-a umilit Radu Banciu pe Ianis Hagi și Olimpiu Moruțan, aproape nu mai e nicio noutate, însă interesantă este părerea vedetei Look TV despre Gică Hagi.

Deși nu a avut aproape niciodată un discurs laudativ la adresa „Regelui”, Banciu a avut puterea să-i recunoască titulatura de fost mare fotbalist

Cum i-a umilit Radu Banciu pe Ianis Hagi și Olimpiu Moruțan în direct, la Look TV

Revenită în grila de programe a postului Look TV, emisiunea „Notele lui Banciu” i-a oferit omului de televiziune posibilitatea de a-și spune părerea despre doi dintre cei mai promițători fotbaliști români ai momentului. Primul pe lista lui Radu Banciu a fost Olimpiu Moruțan. Marcator al unui gol superb în Galatsaray- Goztepe, mijlocașul a fost făcut praf de jurnalist. Acesta a amendat comparația făcută de presa din Turcia. Jurnaliștii de la Istanbul au spus despre Moruțan că este noul Gică Hagi:

Cum să fie, bă, noul Hagi. Hagi a fost sfertfinalist la Cupa Mondială. Și acolo, în acel Campionat Mondial, a fost desemnat cel mai bun jucător. Să-i compare pe Moruțan și pe Ianis cu Gică Hagi atunci când o să ne batem pentru un loc în semifinală de Cupă Mondială, dar până atunci nu. Se exagerează mult. Și cuvintele pe care le folosesc unii sunt exagerate, dar nu e nicio noutate. Așa se întâmplă în toată lumea asta”, a spus Radu Banciu la Look TV.

„Ianis Hagi ar juca la Galatasaray doar dacă dă Gică telefon”

Client vechi al lui Radu Banciu, Ianis Hagi nu a scăpat nici de data asta de critici. Rugat să comenteze eventualul transfer al „prințului” la AS Roma, omul de televiziune s-a dezlănțuit:

Păi, el nu joacă titular în Scoția, contra lui Motherwell. Cum să joace la Roma lui Mourinho, într-un campionat în care s ebat 8 echipe pentru locurile din cupele europene? Nici la Galatasaray nu ar fi titular decât dacă dă taică-su telefon. Ianis Hagi e un jucător care în momentul de față are o cotă de Farul Constanța. Poate cu el în teren, Farul bătea cu 3-1 cu CS Mioveni. Dacă Ianis Hagi ajunge la AS Roma, eu plec acasă că și așa m-am cam sictirit.”, a concluzionat omul de televiziune.