VIDEO EXCLUSIV. Vestea momentului pentru fanii lui Dinamo. Ce se întâmplă cu postul de administrator special al clubului: „Am avut pe listă 7-8 nume”

Gabriel-Alexandru Ioniță 10.06.2022, 19:30
VIDEO EXCLUSIV. Vestea momentului pentru fanii lui Dinamo. Ce se întâmplă cu postul de administrator special al clubului: „Am avut pe listă 7-8 nume”

Dinamo a rămas fără administrator special după ce Iuliu Mureșan a decis să părăsească echipa în plin campionat. Teoretic, el încă ocupă această funcție, însă în practică postul este vacant.

Astfel, după cum a dezvăluit PlaySport în exclusivitate, Dinamo a început cursa pentru a găsi un alt om care să îndeplinească această funcție. Informația a fost confirmată de Dorin Șerdean, acționarul majoritar al clubului din Ștefan cel Mare.

Dorin Șerdean a dezvăluit că Dinamo va alege noul administrator special din 7-8 oameni atașați de acest club

Invitat la PlaySport Live, acesta a dezvăluit că a discutat cu Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar, despre acest subiect, dar și cu reprezentanți ai programului DDB. Șerdean a explicat că a existat o listă cu 7-8 nume de dinamoviști care ar fi luați în calcul pentru această funcție. Dar nu s-a luat încă o decizie în acest sens. De asemenea, cu Nicolae Badea a vorbit despre acest subiect, însă înainte de meciurile de baraj, jucate de Dinamo contra Universității Cluj.

Am avut o listă și o dezbatere, inclusiv cu domnul Zavaleanu. Există o promisiune pe care am făcut-o. A fost o discuție cu câțiva lideri DDB. Am avut o discuție și îmi pare rău că trebuie să o spun. O discuție de principiu cu 4 lideri ai DDB. Am avut pe listă mai multe nume. 7-8 nume, dinamoviști. Am promis că nu o să vorbesc despre ce s-a discutat. A fost o discuție foarte civilizată, cred constructivă, zilele trecute. Nu am luat nicio decizie încă. Am avut discuțiile cu dumnealui (n.r. Nicolae Badea) înainte de meciurile de baraj”, a spus Dorin Șerdean la PlaySport Live.

Primul pas în acest demers este reprezentat de convocarea AGA

Totuși, s-a făcut și un pas concret în acest demers. Pentru numirea unui administrator special este nevoie mai întâi de convocarea Adunării Generale a Acționarilor. Iar în legătură cu acest subiect, Șerdean a dezvăluit că a discutat cu Răzvan Zăvăleanu și sunt șanse mari ca săptămâna viitoare să se rezolve acest prim pas.

(n.r. despre convocarea AGA) Am avut discuții, și azi am vorbit cu domnul Zăvăleanu. O să ne auzim la telefon luni și o să facem procedurile necesare. Mi-a acordat acest sprijin. RTZ, fiind desemnat de Tribunal, normal că dumnealui trebuie să convoace AGA. Am vorbit și o să rezolvăm săptămâna viitoare, cel mai probabil”, a mai spus acționarul majoritar al lui Dinamo.

VIDEO EXCLUSIV. Anunț apocaliptic pentru Dinamo, din partea acționarului majoritar: „Falimentul este doar o chestiune de timp!”

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622