Antrenorul Mihai Iosif (47 de ani) a fost prezent în emisiunea PlaySport Live, unde a fost pus față în față cu un filmuleț de arhivă.
Cei de la Replay au publicat imagini de la prezentarea lotului național de juniori II, iar printre jucători se afla și Mihai Iosif. Imaginile datează din toamna anului 1990, când Mihai Iosif avea 16 ani și era junior la Rapid.
Fostul tehnician din Giulești a fost plăcut surprins, în direct la PlaySport Live, când a văzut imaginile din 1990. Iosif și colegii lui se pregăteau atunci de un meci cu Cehoslovacia, în deplasare.
Aici eram la lotul național de juniori, exact unde a fost naționala U19 acum, la Dunajska Streda (n.r la EURO 2022). Eram la Rapid București (râde). Eram junior, în toată perioada junioratului am jucat doar la Rapid. La Dinamo am ajuns după ce m-au dat afară de la Rapid. N-am mai avut atunci chimie cu un antrenor.
Dar toată perioada junioratului am făcut-o la Rapid. Nici eu nu știu, dar o voi câștiga (n.r râde, întrebat unde a pierdut lupta cu Kg în plus)„, a spus Mihai Iosif, în direct la PlaySport Live.
Mihai Iosif a pregătit-o pe Rapid din postura de antrenor principal în intervalul martie 2021 – martie 2022. În 49 de meciuri, antrenorul a reușit să obțină 18 victorii, 16 remize și a încasat 15 înfrângeri.
În primul rând, Săpunaru nu era acolo, ca să înțelegem de unde am plecat. Iar când a venit, clar, cu el am o relație de prietenie extraordinară, ne știm de foarte mult timp. Niciodată nu s-a băgat la absolut nimic. Am o relație de antrenor – căpitan cu el.
Relația mea cu Victor Angelescu a fost extraordinară, o relație mai mult decât patron – antrenor. Nu am avut niciodată de foarte multe hârtii cu el. Victor vă rămâne… mi-aș dori întotdeauna să lucrez cu un asemenea patron. Victor vă rămâne prietenul meu pe viață”, a declarat Mihai Iosif, în cadrul emisiunii Playsport Live.