E informația serii. Ianis Hagi a marcat, din nou, pentru Glasgow Rangers. Ianis Hagi a revenit în primul „11” al scoțienilor, a făcut show și a înscris pentru echipa antrenată de Steven Gerrard. Și se anunță o piesă foarte grea în angrenajul fostului mijlocaș de la Liverpool.
Asta chiar dacă, în startul sezonului, Hagi nu a reușit să îl convingă pe câștigătorul Ligii Campionilor din 2005. De multe ori Hagi junior a fost rezervă, asta chiar dacă fanii îl cereau insistent în echipă. Totuși rezultatele îi dădeau dreptate lui Gerrard, Rangers are parte de un sezon extraordinar, în 18 etape nu a pierdut deloc. Echipa lui Hagi a acumulat 16 victorii și este foarte aproape să îi strice rivalei Celtic șansa de a cuceri al 10-lea titlu la rând, ceea ce ar constitui un record.
Românul a fost titular în meciul cu St. Johnstone, în care liderul și-a respectat blazonul și a dominat autoritar meciul. La pauză era deja 2 la 0 pentru Rangers și lucrurile erau clare. Roofe și Kamara semanseră reușitele pentru liderul din Scoția. Iar imediat după pauză, mijlocașul român a ieșit și el la rampă. După un contraatac rapid al oaspetților, defensiva celor de la St. Johnstone nu a reușit să respingă cum trebuie și Ianis a punctat cu un șut plasat. A fost al doilea gol marcat de Ianis în acest campionat pentru Rangers.
Dacă fostul lider al naționalei de tineret a României nu are atât de multe goluri marcate precum și-ar dori, nu la fel se poate spune despre pase decisive, acolo unde mijlocașul ofensiv are deja 7 asisturi. Ultimul venise chiar etapa trecută, la Motherwell, unde Hagi făcuse iar show, deși a intrat după pauză. A fost meciul în care fanii s-au reîndrăgostit de mijlocaș și l-au cerut din nou în echipă. Hagi a intrat la 0-1, dar apoi a contribuit decisiv prin jocul său la revenirea celor de la Rangers, care s-au și impus cu 3 la 1.
Ianis Hagi a marcat din nou pentru Glasgow Rangers. „Este o clasă diferită față de ceilalți, nu are cum să lipsească din echipă” sau a strălucit când a trebuit și și-a demonstrat valoarea” au fost câteva din reacțiile suporterilor, iar Steven Gerrard nu a rămas nici el indiferent la jocul românului. Hagi a fost titularizat și acum a și marcat un gol
Iar Rangers păstrează un avans de 16 puncte în fața lui Celtic, care are însă 3 meciuri mai puțin disputate.