VIDEO | S-a „trezit” George Pușcaș! Românul a marcat pentru Reading după 277 de zile. Reacția englezilor

Robert Zanfir 08.01.2022, 18:52
VIDEO | S-a „trezit” George Pușcaș! Românul a marcat pentru Reading după 277 de zile. Reacția englezilor

George Pușcaș a spart gheața pentru Reading, în acest sezon. Atacantul naționalei României a marcat în meciul cu Kidderminster, în Cupa Angliei.

George Pușcaș are parte de un sezon de coșmar în Anglia. Deși a ajuns la partida cu numărul 23 jucată în acest sezon, românul se poate mândri doar cu… o pasă decisivă.

S-a „trezit” George Pușcaș! Românul a marcat pentru Reading după 277 de zile

George Pușcaș și-ar putea relansa cariera în România. Este dorit de CFR Cluj, unde îl așteaptă Dan Petrescu. Până atunci, bihoreanul s-a decis să își reamintească din bucuria golului.

Pușcaș a fost titular cu Kidderminster, formație din liga a șasea. Românul a deschis scorul în minutul 45, cu un voleu din săritură.

Imediat după gol, site-ul lui Readins a reacționat: „Yes, Puski!” au scris englezii pe contul de twitter.

Reușita românului a fost subliniată și de unul dintre fani, care a evidențiat că atacantul și-a salutat fanii.

Pentru George Pușcaș, golul din Cupa Angliei este primul după o perioadă de coșmar. 277 de zile au trecut de la ultimul gol marcat de român. Se întâmpla pe 5 aprilie 2021, la un meci cu Derby, din Championship, scor 3-1.

Dan Petrescu îl așteaptă pe George Pușcaș la Cluj: „CFR va fi mereu interesată”

George Pușcaș ar putea fi subiectul unui transfer de impact în Liga 1. CFR Cluj ar fi una dintre echipele interesate de aducerea lui George Pușcaș, lucru recunoscut și de Dan Petrescu.

„Toți jucătorii buni sunt ținta CFR-ului. Personal n-am auzit decât din ziare despre George Pușcaș.

Știm de Buș că a semnat sigur. CFR mereu va fi interesată de orice atacant și jucător de valoare”, a declarat Dan Petrescu, înaintea meciului cu FC Argeș, din toamna lui 2021.

Sper ca George Pușcaș să își revină mai repede. Eu mă așteptat mult mai mult de la el. De la Campionatul European eu mă așteptat la un progres de la el, nu la un regres.

Ar trebui să își facă o analiză. La fotbal trebuie să confirmi de fiecare dată. Sper să nu fi devenit puțin încrezut și arogant, trebuie să iasă din această stare pentru că este un atacant de calitate și trebuie să revină la echipa națională
Viorel Moldovan

Urmăriți Playsport.ro și pe