Valentin Mihăilă și Dennis Man au făcut spectacol în cantonamentul echipei naționale. Pregătiți pentru duelurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia, cei doi au răspuns la „testul colegilor”. Răspunsurile, unele dintre ele surprinzătoare, i-au amuzat copios pe atacanți.
Aflați în cantonamentul echipei naționale, Valentin Mihăilă și Dennis Man au participat la o provocare din partea FRF TV. „Testul colegilor” s-a numit provocarea și cei doi au primit mai multe întrebări care îi au în prim-plan. Având în vedere că ei sunt colegi și la Parma, în Serie A, își cunosc deja defectele și calitățile unul altuia.
Cu toate acestea, răspunsurile au fost surprinzătoare și au stârnit răsete copioase.
La întrebările care au făcut referire la calitățile fizice, în urma răspunsurilor oferite de atacanți, a rezultat că Dennis Man este un pasator mai bun, e mai ordonat în cantonamentul echipei și petrece mai mult timp în sala de forță. În schimb, Mihăilă a punctat la alte capitole interesante. Fostul atacant al Craiovei are o viteză mai bună cu mingea la picior, este capabil să marcheze mai ușor cu piciorul care nu este de bază și, în caz de nevoie, ar face o figură frumoasă pe postul de portar.
De asemenea, ei au căzut de acord că sunt egali în privința șuturilor expediate la poartă și a numărului de duble ținute pe picior.
Mihăilă are aproape patru luni mai mult petrecute în Italia față de Man, iar la întrebarea „cine știe mai multe cuvinte în italiană” a ieșit câștigător.

Răspunsul ambilor jucători a venit fulger. Dennis Man, pe fața căruia a apărut brusc un râs crispat. Din reacțiile celor doi, a fost lesne de înțeles că Man are viață grea la Parma cu Roberto D’Aversa.
La întrebarea „cine are glumele mai bune”, ambii au lăsat modestia la o parte și s-au nominalizat pe ei înșiși.
În final, întrebarea care a creat din nou un amuzament maxim a fost: „Cine marchează golul victoriei cu Macedonia de Nord?”
Valentin Mihăilă s-a votat atât pe el, cât și pe Dennis Man, în timp ce fostul atacant de la FCSB s-a votat doar pe el.
Tot din întrebările puse în „testul colegilor”, a mai reieșit că Man are o mașină mai rapidă decât colegul său. Însă, cu toate că se laudă cu o mașină mai rapidă, la capitolul punctualitate câștigă Mihăilă. Man a recunoscut că primul la antrenament este întotdeauna Mihăilă.
Un răspuns interesant a fost oferit și la întrebarea „cine o să fie un antrenor mai bun după retragere?”.
Ambii au fost diplomați și s-au nominalizat reciproc.

– 25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45 (Arena Națională)
– 28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională)
– 31 martie: Armenia – România, ora 19:00.
Meciurile vor fi transmise de PROTV și contează pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022, găzduit de Qatar. România se mai află în grupă cu Islanda și Lichtenstein. Doar ocupanta primului loc se va califica direct la turneul final, în timp ce locul secund poate duce la baraj.