Vitali Klitschko (50 ani), fost campion mondial WBC la categoria grea în box și actual primar în capitala Ucrainei, dă detalii de ultimă oră despre situația de la Kiev. Klitschko a încercat să îi liniștească pe locuitorii Kievului și în același timp a cerut sprijin lumii întregi pentru a depăși războiul cu Rusia.
Vitali Klitschko, primar în capitala Ucrainei din anul 2014, dă detalii despre situația de la Kiev și trage un semnal de alarmă la nivel internațional.
Fostul mare boxer, campion mondial WBC, a relatat drama care s-a petrecut în această dimineață la Kiev. Rusia a început în mod oficial invazia pe teritoriul Ucrainei, iar sirenele de alarmă s-au putut auzi și în capitală. De asemenea, locuitorii orașului Kiev au auzit și multiple explozii care i-au îngrozit.
Vitali Klitschko îndeamnă oamenii la calm, spunând că „situația este deocamdată sub control” la Kiev, însă în același timp spune că Ucraina are nevoie de „sprijinul lumii întregi” cât mai rapid posibil:
Situația de la Kiev este deocamdată sub control, dar desigur că oamenii sunt speriați. Suntem în război și luptăm pentru țara noastră, dar avem nevoie imediat de sprijinul lumii întregi.
E nevoie de sancțiuni cu adevărat dureroase împotriva Rusiei!”, a declarat Vitali Klitschko, potrivit Bild.
Nu la fel de liniștitor a fost, însă, un mesaj postat de Vitali Klitschko pe rețelele de socializare. Dacă în presă a încercat să lase de înțeles că lucrurile sunt încă „sub control” la Kiev, pe Facebook a transmis un mesaj radical schimbat.
Klitschko i-a sfătuit pe locuitorii capitalei să fie pregătiți în orice moment pentru părăsirea locuinței și le-a sugerat să își pregătească bagajul de supraviețuire:
Dragi kieveni, Ucraina este atacată de agresor. Cel mai mare dușman este acum panica. Nu ne pierdem rezistența! Cine nu este implicat în munca ce ține de situația de urgență în care se află orașul, să stea acasă.
Pregătiți-vă un „bagaj pentru probleme”. Cu documente și un minim de lucruri necesare, pentru a ajunge repede, după caz, la adăpost. Continuăm să ne asigurăm cu orașul funcționează. Trebuie să ne ținem bine.
Trebuie să ne ridicăm!”, a scris primarul Kievului pe Facebook.
În primii aproximativ 15 ani ai acestui mileniu, frații Klitschko, Vitali și Vladimir, au dominat boxul profesionist la categoria grea și au deținut toate centurile mondiale. Vitali a fost campion WBC, în timp ce fratele său mai tânăr cu cinci ani a fost campion WBA, WBO, IBF şi IBO.
Vitali și-a anunțat retragerea din box în 2013, la vârsta de 42 de ani, pentru a se dedica în totalitate politicii. Palmaresul lui Vitali la profesioniști a fost aproape fără greșeală: 45 de victorii, dintre care 41 prin K.O., și doar două infrangeri.
Vitali a cucerit centura mondială WBC în aprilie 2004, când l-a învins prin K.O. pe sud-africanul Corrie Sanders. Ulterior, din cauza unei accidentări, el a pierdut centura între anii 2005-2008. Revenit în ring, însă, în octombrie 2008, l-a învins tot prin K.O. pe Samuel Peter și și-a recuperat centura.
De atunci, Vitali Klitschko și-a mai apărat titlul de 13 ori, doar în trei dintre lupte adversarii săi reușind să încheie în picioare cele 12 runde.