Vitali Klitschko i-a interogat pe sportivii ruși și a anunțat care e starea lor de spirit

Dragos Stefanescu 17.03.2022, 16:03
Vitali Klitschko i-a interogat pe sportivii ruși și a anunțat care e starea lor de spirit

Încă de la începutul războiului din Ucraina, Vitali Klitschko, primarul Kievului, a stat alături de concetățenii săi. Vitali și fratele său Wladimir se implică direct în lupta împotriva armatei ruse. Recent, Vitali a dezvăluit că a vorbit cu mai mulți sportivi ruși. Fostul pugilist a explicat că acestora le este frică să-și exprime părerile despre războiul din Ucraina.

Vitali Klitschko a vorbit cu mai mulți sportivi ruși. Fostul pugilist a dezvăluit că acestora le este frică să-și exprime părerile

Încă de la primele atacuri ale armatei ruse împotriva Ucrainei, Vitali și Wladimir Klitschko au rămas alături de concetățenii lor. Cei doi sunt implicați direct în apărarea orașului Kiev.

La mai bine de două săptămâni de la începerea războiului, Vitali Klitschko, primarul Kievului, a declarat că aproape două milioane de locuitori au rămas în oraș, care este înconjurat de armata rusă. Fostul campion de box susține că în Kiev sunt destule provizii esențiale pentru a rezista încă două săptămâni. Mai mult, Klitschko a anunțat că liniile de aprovizionare au rămas momentan deschise.

Fostul pugilist a dezvăluit recent că a vorbit în această perioadă cu mai mulți sportivi ruși. Klitschko a explicat că aceștia nu-și exprimă părerile despre războiul din Ucraina deoarece le este frică de ce ar putea să pățească.

Sincer să fiu, am vorbit cu sportivi ruși, nu le voi da numele, am încercat să le explic, dar ei sunt prea speriați. Vă puteți imagina unde au ajuns oamenii? Le este frică să vorbească despre sentimentele și gândurile lor.

Oamenilor le este frică să spună ceva, iar aceștia sunt oameni care sunt luptători, au titluri mari în sport și așa mai departe. Nu au fost niciodată lași, dar în această direcție le este frică”, a spus Vitali Klitschko, citat de sport.ua.

Vitali Klitschko a ucis 6 militari ruși într-o singură misiune

Vitali Klitschko a demonstrat că promisiunile făcute la începutul războiului din Ucraina nu au fost simple vorbe. Primarul Kievului este implicat direct în luptele ce au loc pe străzile orașului.

Klitschko a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului Sky News, că a participat la o operaţiune de eliminare a militarilor ruşi care au pătruns în capitala Ucrainei. Vitali a subliniat că a reușit să elimine șase soldați ruși în timpul acestei operațiuni.

A avut ceva succes (n.r. operaţiunea), dar ei ne vânează. Stau ascunşi cu puştile cu lunetă. Chiar acum vreau să fac un anunţ, nu are nimeni voie să iasă din casă.

În primul rând, ne pasă de viaţa oamenilor noştri. Pe de altă parte, încercăm să-i vânăm pe aceşti oameni (n.r. pe militarii ruşi infliltraţi în Kiev). Este mult mai uşor dacă nimeni altcineva nu e pe stradă.

Am ucis câţiva (n.r. el împreună şi cei care au participat la operaţiune), cred că vreo 6 oameni, noaptea trecută (n.r. în week-end-ul trecut).”, a declarat Vitali Klitschko, pentru Sky News.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622