Vom putea merge pe stadion, doar dacă ne-am vaccinat? Răspunsul fără dubii al LPF!

Giosanu Catinca / 19.02.2021, 12:19
Vom putea merge pe stadion, doar dacă ne-am vaccinat? Răspunsul fără dubii al LPF!

Competiţiile sportive din România se desfăşoară fără spectatori în contextul pandemiei de COVID-19. Acest lucru nu se va schimba până când majoritatea populației nu se va vaccina cu unul dintre cele trei vaccinuri care au fost puse la dispoziție de specialiști. Anunțul făcut de reprezentanții LPF!

Vom putea merge pe stadion, doar dacă ne-am vaccinat?

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, a vorbit despre obligativitatea vaccinării pentru a fi permis accesul spectatorilor pe stadioane.

Oficialul a dezvăluit că va merge în vizită la Ministerul Tineretului și Sportului. Acolo, el îi va prezenta lui Eduard Novak strategia cu care acesta să meargă în Guvern.

De asemenea, el a anunțat că va purta discuții cu șefii galeriilor echipelor din Liga 1. Secretarul LPF intenționează să le explice în ce context vor putea fanii să meargă pe stadioane, odată ce li se va permite accesul.

Întrebat dacă va fi obligatorie vaccinarea pentru a intra pe stadion, oficialul LPF a făcut următoarele afirmații:

Nu am auzit nimic în sensul ăsta. Din anumite interpretări am concluzionat că se încearcă legarea numărului de persoane vaccinate de deschiderea stadioanelor. Dar nu cred că s-ar putea face astfel de îngrădiri. Cel puţin cât timp vaccinul nu va fi la dispoziţia întregii populaţii. Dar nu mi s-ar părea potrivit să existe o asemenea legătură şi nici nu am auzit despre aşa ceva. Dar e clar că este un scenariu pe care trebuie să-l luăm în calcul.”, a scris Justin Ștefan, într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Ligii Profesioniste.

Justin Ștefan, dezvăluiri
Justin Ștefan a vorbit despre vaccinarea obligatorie în rândul suporterilor

Ce condiții trebuie să îndeplinească fanii ca să revină pe stadioane în Liga 1?

Reprezentanții LPF au publicat pe site-ul oficial un set de condiţii. Acestea trebuiesc îndeplinite de către cluburi şi autorităţi pentru ca suporterii să se poată întoarce pe stadioane la meciurile de Liga 1. Printre acestea se află şi tipărirea de bilete personalizate, astfel încât suporterii să poată fi identificaţi.

Conform sursei anterior citate, documentul a fost elaborat în urma poziţiei publice exprimate de către Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) cu privire la ”necesitatea de a crea un cadru clar pentru revenirea spectatorilor la competiţiile sportive”.

Condiţiile stabilite de ligă arată că organizatorul meciului trebuie să comercializeze doar bilete care pot duce la identificarea fiecărui spectator. Ulterior, aceste informaţii vor fi furnizate autorităţilor sanitare în cazul în care sunt necesare în cadrul unei anchete epidemiologice.