„Vrăjitorul” Hagi continuă să vândă pe bani mulți de la Viitorul. Dorit de CFR Cluj și Craiova, un alt jucător va ajunge în SUA. „Regele” s-ar fi înțeles cu cu americanii de la New York City pentru transferul unui mijlocaș de 21 de ani. Cum obiectivul ajungerii în play-off pare imposibil de realizat, Hagi face tranzacții profitabile financiar.
Gică Hagi pare împăcat cu gândul unui nou sezon ratat. Plecările de la echipă îi fac lui Mircea Rednic soarta și mai grea. „Vrăjitorul” Hagi continuă să vândă pe bani mulți de la Viitorul. Patronul echipei de pe locul 12 din Liga 1 s-ar fi înțeles cu americanii de la New York City pentru transferul lui Alex Mățan (21 de ani). Mijlocașul a fost și pe lista celor de la CFR Cluj sau Universtatea Craiova, scrie prosport.ro.
Dacă ar ajunge la clubul din „Big Apple”, Mățan ar prelua ștafeta lăsată de Alex Mitriță. Fostul craiovean a fost transferat în 2019 pentru 8 milioane de euro. Între timp, Mitriță s-a „mutat” în Arabia Saudită, la Al Ahli. Un gol și 5 pase decisive a reușit Alex Mățan în cele 23 de meciuri jucate în acest sezo. 850 de mii de euro este cota lui Mățan, conform transfermarkt.com.
Alex Mățan a intrat la un moment dat și pe radarul lui Gigi Becali, cel puțin la nivel de zvonuri. Dumitru Dragomir chiar l-a propus pe jucător celor de la FCSB:
Mățan mi-a plăcut cel mai mult. Îi propun lui Gigi Becali să pună repede banii, să-l cumpere pe Mățan fiindcă în curând va valora foarte mult. Cred că face vreo două – trei milioane de euro, dar Gigi va scoate ușor profit”, a declarat fostul șef al LPF la ProSport Live.
Viitorul ar fi bătut palma cu americanii de la New York City. 1,5 milioane de euro va primi Hagi în schimbul jucătorului, conform ziare.com, citat de prosport.ro.
Numai în acest sezon, Viitorul a obținut 1,6 milioane de euro din cedarea a trei jucători trecuți de 25 de ani: Kevin Luckassen (800.000 de euro, la Kayserispor), Rivaldinho (300.000 de euro, KS Cracovia) și Gabriel Iancu (500.000 de euro, la Akhmat Grozny). Ei au plecat sub formă de împrumut. Singurul jucător tânăr vândut a fost Louis Munteanu, la Fiorentina. Atacantul de doar 18 ani a fost „mutat” la formația Viola pentru 2 milioane de euro. De asemenea, Ștefan Bodișteanu, tot 18 ani, e la un pas de marea AC Milan.