Duminică, 19 martie, FC Barcelona a primit vizita lui Real Madrid în cadrul etapei 26 din La Liga. Formația catalană s-a impus cu scorul de 2-1 și este tot mai aproape de câștigarea titlului de campioană. La final Carlo Ancelotti a criticat arbitrajul, însă replica lui Xavi nu s-a lăsat așteptată. Acesta consideră că insinuările tehnicianului italian sunt inutile, deciziile VAR fiind de necontestat.
Episodul cu numărul 253 din „El Clasico” s-a desfășurat duminică seară pe Camp Nou. Barcelona și Real Madrid s-au înfruntat în cadrul etapei 26 din La Liga. Partida a început furibund, madrilenii deschizând scorul încă din minutul 9, după autogolul lui Ronald Araujo. Catalanii au reușit să egaleze în minutul 45 prin Sergi Roberto. Franck Kessie a marcat în minutul 90+2 și a adus victoria Barcelonei care s-a impus cu scorul de 2-1. În urma acestui succes Barcelona s-a apropiat și mai mult de câștigarea titlului cu numărul 27 din La Liga. Catalanii au 68 de puncte, cu 12 mai mult decât Real Madrid, ocupanta locului doi.
Partida a avut parte de un moment contestat vehement de madrileni. În minutul 81 Marco Asensio a marcat însă golul a fost anulat de VAR din cauza unui ofsaid aproape insesizabil. Carlo Ancelotti a contestat decizia și s-a declarat nemulțumit de maniera de arbitraj.
Xavi Hernandez i-a dat însă italianului o replică acidă. Tehnicianul catalan a subliniat dominarea clară a echipei sale. În plus, Xavi consideră că ofsaidul de la golul lui Asensio a fost clar iar comentariile lui Ancelotti sunt ”doar artificii inutile”.
Am avut mai multe ocazii și am controlat mai mult jocul. Golul anulat al lor a venit după o eroare de interpretare în apărarea noastră. Cred că am fost mai buni decât Real Madrid. Este adevărat că am suferit în anumite momente din repriza a doua.
Ofsaidul este clar. Cuvintele lui Ancelotti mă surprind. Este o decizie științifică, nu poate exista o dezbatere. Dacă vorbim despre VAR după meciul de astăzi, cred că sunt doar artificii inutile. A fost un ofsaid clar.
Fotbalul fără VAR este mai problematic, de aceea sunt un fan al VAR-ului. Este vorba despre corectitudine. Un ofsaid este sau nu este, tehnologia decide acum, de aceea mă surprind declarațiile lui Ancelotti”, a spus Xavi.
Clubul FC Barcelona a fost pus sub acuzare pentru corupție, abuz de încredere și fals în înscrisuri comerciale, în urma informațiilor apărute în presa din Spania. Conforma cestora șefii clubului catalan l-ar fi plătit pe fostul vicepreședinte al Comisiei Tehnice de Arbitraj, Jose Maria Enriquez Negreira pentru a presta diverse servicii, printr-o firmă deținută chiar de el.
Dacă în primă fază se făcea referire la 1,4 milioane de euro (virați în perioada 2016-2018), mai apoi s-a scris că între cele două părți exista o colaborare mult mai veche, încă din 2001, ceea ce a făcut ca suma totală să ajungă la 7 milioane de euro. Ancheta îi vizează pe foștii președinți Josep Maria Bartomeu şi Sandro Rosell.
Potrivit procurorilor, citați de elmundo.es, „în schimbul banilor primiți de la club, Enriquez Negreira ar fi influențat deciziile luate de arbitri la meciurile Barcelonei și, implicit, rezultatul final al acestora”. Clubul susține, în schimb, că nu a fost vorba de nimic altceva decât o colaborare de consiliere, astfel încât jucătorii să știe cum să se comporte în discuțiile cu arbitrii.