8 iunie 1922, la Belgrad. Povestea

Marius Mitran / 09.06.2021, 11:42
8 iunie 1922, la Belgrad. Povestea

Atunci, la nunta Principesei Mărioara cu Regele Alexandru I Karagheorghevici al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, din 8 Iunie 1922, a început totul. Fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, Mignon, a ajuns la Belgrad pe Dunăre, cu un vapor care se numea “Ștefan cel Mare”, însoțită de surorile ei, dar și de prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, între alte mari nume ale unei țări cum nu mai fusese și, în curând, nici nu avea să mai fie.

Mignon, numită astfel în familie pentru a fi deosebită de mama sa, Prințesa Maria sau Mărioara, în mod oficial, avea 22 de ani, împliniți pe 6 ianuarie. Se spune că în ziua nașterii ei, la Castelul Friedenstein, în anul 1900, la opera din Gotha se juca “Mignon”, o operă în trei acte, după o creație a lui Goethe. Opera comică îi aparținea lui Ambroise Thomas, un francez cu ceva succes la public. Viitoarei Regine îi plăcuse spectacolul, pe care îl văzuse însărcinată fiind, și păstrase acest nume de alint pentru cel de-al treilea copil al ei. Un copil cuminte, cel mai puțin pretențios dintre toți cei ai cuplului Ferdinand și Maria. I se spunea adeseori “Cenușăreasa”, tocmai pentru că se mulțumea cu puțin. Crescută la Palatul Cotroceni și la Castelul Pelișor din Sinaia, Mignon îi avusese ca profesori, printre alții, la muzică pe George Enescu și la istorie pe Nicolae Iorga.

În fine, în acel an, 1922, în februarie, pe 20, la Palatul Cotroceni, se căsătorise religios cu Alexandru, după ce, cu două luni mai devreme, la Castelul Peleș, chiar de Crăciun, fusese oficiată logodna. Devenită Regina Marija a Iugoslaviei, Mignon a avut trei copii, băieți toți, Prinții Petru, Tomislav și Andrei, primul dintre ei, Petru, fiind și ultimul monarh al Iugoslaviei, după asasinarea, în 1934, a tatălui său, la Marsilia.
Să rămânem însă la ziua nunții regale, 8 iunie 1922. Pentru că, iată ce cadouri face Istoria oamenilor, dar, mai ales, ce păstrează, dincolo de voaluri, costume, pălării și etichete. Ceea ce s-a întâmplat în după amiaza acelei zile a însemnat mult pentru cele două regate, Iugoslavia (din 1929 avea să preia această denumire) și România, dar nu doar sub efectul întâmplării de sânge albastru pe care v-am amintit-o mai sus.
Să-i lăsăm însă lui Mignon povestea întreagă și cadourile de nuntă și să mergem către o a doua întâmplare a acelei zile, una care avea să se dovedească mai durabilă, vai, chiar mai mult decât istoria celor două regate care se îmbrățișau în acele clipe, crezând că pentru totdeauna, dar sperând măcar într-o eternitate redusă.

Întâmplarea… neobișnuită

Și ce s-a întâmplat? Ceva atât de emoționant și de important, la o altă scară istorică, încât azi e greu de spus cine și ce a fost mai aproape de a moșteni un regat. Mai ales că noi, românii, avem încă un monarh, căruia îi datorăm atâtea și atâtea.

S-a întâmplat că, în acea după amiază, la Belgrad, după încheierea ceremoniilor oficiale, s-a jucat primul meci din istorie al echipei noastre naționale de fotbal. Pregătită să ia naștere chiar astfel, cu ocazia nunții Cenușăresei noastre, echipa națională mai trăise niște tentative de a se înființa, dar niciuna dusă până la capăt. Atunci însă, sub comanda antrenorului Teofil Moraru, un om cu merite uriașe în fotbalul românesc, dar mai ales în ce s-a întâmplat în acea seară. Sigur, în Regatul României existau cluburi, unele chiar mari, pentru acei ani, desigur, aveam și mai multe de competiții interne care adunau oamenii la arene, dar ideea unei echipe a tuturor, care să reprezinte națiunea abia atunci s-a hotărât să se facă. Mulțumim, Majestate !

8 iunie 1922, așadar, Belgrad. Primul meci din istoria echipei naționale, disputat cu naționala țării gazdă și având ca miză, uriașă, Cupa Regelui Alexandru.

Haideți să ne uităm un pic prin ziarele vremii și să ne închipuim că suntem acolo. În definitiv, nu-s decât 99 de ani, azi…
Așadar, 5000 de spectatori se strâng pe Stadionul SK Jugoslavia, iar arbitrul e austriac, din vecini, îl cheamă Retschuri. Antrenorul nostru, Teofil Moraru îi trimite în teren pe următorii, primii debutanți din istorie în echipa României: Adalbert Ritter (Chinezul Timișoara)- Alois Szilagy (MTK Târgu Mureș), Elemer Hirsch (CA Cluj)- Deszo Jakobi (Haggibor), Nicolae Honigsberg (CA Oradea), Francisc Zimmermann (CA Timișoara)- Aurel Guga (U Cluj /cpt.), Carol Frech (Chinezul Timișoara), Paul Schiller (Chinezul Timișoara), Francisc Ronnay (CA Oradea), Ioan Auer I (AMEFA Arad).

Regina Maria si Regele Fedinand
Regina Maria si Regele Fedinand

Ronnay, direct în istorie!

Iugoslavia deschide scorul, din penalty, în minutul 35, prin Schiffer. Egalăm, tot din penalty, șase minute mai târziu. Ronnay e autorul primului gol din istoria echipei noastre naționale. Iar Guga ne aduce victoria, în minutul 61. Tânăra Regină trebuie să fi aplaudat la penalty-uri ! Pentru dumneavoastră, Majestate!

717 meciuri avem azi, cu ce cel de duminică, din Anglia. Am câștigat de 316 ori. Am făcut 183 de egaluri. Am pierdut de 218 ori. La un an de la nuntă, Cupa Regele Alexandru și-a jucat revanșa, la București. În 10 iunie 1923, pe stadionul FSSR, 15.000 de spectatori. Ronnay a marcat din nou, dar nu a mai fost de ajuns. Unul, Vinek pe numele lui, a marcat de două ori și s-a terminat 1-2.
Așa a început totul. Cu Ion I.C. Brătianu și cu Regina Maria în tribune, cu Principesa Mignon, devenită Regină… Cu Guga, căpitanul de la U Cluj, marcând golul victoriei.

8 iunie 1922. Acum 99 de ani, când umbrele încă nu se mișcaseră în istorie și erau oameni. Și Regi, și Regine, și Prinți și Prințese, în castelele lor. În rostul lor.

Începutul.

Continuarea. Cum nu mai fusese și nu avea să mai fie.

În onoarea dumneavoastră, Majestate!