La început de an fostul căpitan al Barcelonei a impresionat pe toată lumea. Pozele din sala de forță au demonstrat încă o dată că Gică Popescu este într-o formă de invidiat.
Gică Popescu (54 de ani) este unul dintre fotbaliștii legendari ai României. La început de an, fostul căpitan al Barcelonei și-a uimit urmăritorii de pe rețele sociale cu o poză de la antrenamentul din sala de forță. Popescu a transmis și un mesaj de încurajare pentru anul 2022.
PENTRU UN 2022 CU REUȘITE! Motivația ne dă startul. Disciplina este elementul esențial în realizarea planurilor.”, este mesajul postat de Gică Popescu, pe Instagram.
View this post on Instagram
Fotografia postată de Gică Popescu a adunat rapid sute de aprecieri și comentarii. Multe dintre acestea sunt ale fanilor echipei Galatasaray, la care Gică Popescu a evoluat între 1997 și 2001.
Gică Popescu, președintele clubului Farul, a vorbit despre situația echipei de la malul Mării Negre. Constănțenii au încheiat anul 2021 pe locul 6 în Liga 1, iar Gică Popescu este optimist că echipa va juca în play-off, după doi ani de absență.
Se putea și mai bine în acest sezon, dar suntem în grafic. Cred că la final vom fi în primele șase. Era un deja-vu la pauză, după ce am văzut ratările lui Jefte. Vedeam meciurile cu Argeșul, cu CFR. Am fost mai inspirați în partea secundă.
Important este că am continuat să atacăm, apoi am controlat jocul. Ne așteptam la o adversitate din partea lui Dinamo care a avut momente bune, o ocazie cu capul în prima repriză. Jocul putea lua o altă turnură, dar victoria este meritată”, a declarat Gică Popescu.
După ce s-a despărțit de FCSB, Constantin Budescu are multe variante pentru a-și continua cariera. Una dintre variantele vehiculate este Farul Constanța. Totuși, președintele clubului constănțean, Gică Popescu, neagă o posibilă venire a fotbalistului la echipă. Budescu este cunoscut pentru talentul său foarte mare, dar în același timp nu este genul de jucător care să depună mult efort. Iar acest lucru l-ar putea face să intre în conflict cu un antrenor pretențios cum este Gică Hagi.
Ce motivaţie ar avea Budescu să vină să joace la Farul? De plăcere? Nu există aici placere, când eşti profesionist. Păi Hagi te aleargă 15 kilometri la un antrenament, numai plăcere nu este asta. Ăștia tineri, care au foame de performanță, acceptă. Dar este oare Budescu dispus la un asemenea efort?
Un jucător e realizat când a câştigat o cupă europeană şi a a jucat cel puţin la un Campionat European şi un Mondial, atunci poţi să zici că ai făcut ceva în fotbal, a comentat Gică Popescu, pentru Telekom Sport.