”Proiectul DDB, misiune aproape imposibilă”! Fostul jucător al „câinilor”, Dănuţ Lupu, nu crede că suporterii pot salva situaţia clubului Dinamo Bucureşti.
Fostul jucător al lui Dinamo, Dănuţ Lupu, este de părere că suporterii nu pot face mai mult decât au făcut până acum, iar clubul nu se poate salva doar prin eforturilor lor.
Nu știu câți fotbaliști și-ar dori să vină la Dinamo, acum, când toată lumea știe ce probleme sunt. Important e ca acești minunați suporteri să reușească să strângă acei bani pentru a se obține licența anul viitor. Altfel, va fi foarte greu, a declarat Lupu, la Pro X.
Fostul internaţional este de părere că Dinamo va fi salvată doar atunci când un om cu adevărat pote
nt financiar îşi va asuma preluarea clubului din „Ştefan cel Mare”.
Îmi doresc ca fanii să obțină banii necesari, dar vin salariile imediat după… Atâta timp cât nu se va găsi un om potent financiar, suporterii au aproape o misiune imposibilă! Una este să dai 100 de euro, să strângi bani de la 20.000 de oameni, si alta e să vină un om care să dea un milion de euro sau două, direct.
Însă ce-i oferi omului respectiv pentru banii ăia? Ok, Dinamo înseamnă ceva pentru fotbalul românesc, dar investitorul vrea să știe și cum își scoate banii. Eu nu văd nicio posibilitate, a completat Lupu, pentru sursa citată.

Dănuț Lupu a jucat timp de șase ani la Dinamo, în trei perioade diferite: 1987-1990, 1995-1997 și 2000-2001. Este considerat unul dintre cei mai talentați fotbaliști români din ultimii 30 de ani. În egală măsură, este văzut ca fiind jucătorul care și-a „bătut joc” de potențialul său într-un hal de nedescris, din pricina diferitelor vicii avute.
Dănuț Lupu a rămas un apropiat al clubului din „Ștefan cel Mare” și suferă alături de întreaga suflare dinamovistă pentru momentele grele în care trece. Fostul internațional se declară jignit, siderat, furios de faptul că anumiți jucători de la Dinamo sunt plătiți „regește”, dar oferă prea puțină calitate în joc. Primul pe lista sa este italianul Diego Fabbrini.
Scuzați-mă că vă întreb, dar fotbal cum joacă? Dacă te uiți atent la el, 99% din timp stă numai cu capul în pământ. El se uită numai la minge. Dacă îi pune cineva un perete în față, s-ar putea să avem surpriza să dea cu capul în perete.
OK, driblezi, dar trebuie să joci și pentru echipă, nu doar pentru tine. Și eu țineam mingea, dar mai dădeam câte o pasă. El nu dă o pasă decisivă! De multe ori driblează doar lateral. Eu zic să schimbăm porțile, să le punem în lateral”, a spus Dănuț Lupu, la DigiSport.