Toni Petrea și Laurențiu Reghecampf au lucrat mult timp împreună și au rămas în relații bune. Chiar dacă acum se vor duela într-unul din cele mai încinse meciuri ale campionatului, cei doi antrenori se vor respecta în continuare. Mai ales că au fost aproape să fie iar colegi.
Patronul Craiovei, Mihai Rotaru, a recunoscut că l-a vrut pe Toni Petrea, lângă Laurențiu Reghecampf, în Bănie. Mai ales că au lucrat împreună, în trecut. Petrea a preferat să se întoarcă la FCSB.
Nu a fost nimic oficial, am discutat ceva, după ce am plecat de aici, dar nimic concret. Eu cu Reghe am lucrat împreună de mult timp, ne știm bine, ne respectăm, suntem prieteni. Mai și vorbim din când în când, a declarat actualul tehnician al vicecampioanei.
Toni Petrea a surprins pe toată lumea și i-a dat dreptate lui Dan Petrescu când vine vorba de sistemul competițional.
Nu cred că este cel mai corect, mai ales cu înjumătățirea punctelor. Asta este realitatea, chiar dacă noi am beneficiat de asta. Poate este mai spectaculos, a comentat antrenorul FCSB-ului
Cu trei zile înaintea derby-ului, oltenii au anunțat prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare că toate biletele pentru partida cu FCSB au fost epuizate.
Astfel, pe arena din Bănie vor fi aproximativ 30.000 de suporteri în tribune. Doar două partide s-au mai putut bucura în actuala stagiune de o asistență similară. Derby-ul FCSB – Dinamo 6-0, de pe 12 septembrie 2021, la care au fost prezenți aproximativ 36.000 de fani și derby-ul Rapid – FCSB 1-0, de pe 15 august, când de asemenea a fost anunțată o asistență de 35.000 de suporteri.
Duelul dintre Universitatea Craiova – FCSB contează enorm în lupta pentru titlu. Roș-albaștrii sunt în continuare pe locul secund în play-off, cu 49 de puncte, la doar două puncte în spatele liderului CFR. În schimb, Craiova e pe 3, cu 45 de puncte.
Nu mă așteptam la un asemenea interes. Fanii iubesc echipa, sunt alături de noi. Avem un oraș cu tradiție mare în fotbal, sper ca spectacolul din tribune să fie unul superb. Iar noi să reușim pe teren să facem spectacol și să le mulțumim fanilor prin jocul nostru.
Nu-mi aduc aminte ca în ultimii ani să fi văzut un stadion așa plin, mai ales că am avut și pandemie. Sunt foarte mulți ani de când n-am mai avut un joc cu casa închisă. Îmi scot pălăria în fața fanilor! a declarat Laurențiu Reghecampf