Kylian Mbappe nu îl va ajuta pe noul antrenor, Christophe Galtier, să debuteze cu o victorie pe banca parizienilor. Campioana Franței va disputa Trofeul Campionilor – supercupa Franței – contra celor de la Nantes. Antrenorul celor de la PSG nu se poate baza, însă, pe principalul său om de atac.
A fost o vară interesantă pe Parc des Princes. Nu au mai fost realizate transferuri galactice, dimpotrivă. Noul antrenor, Christophe Galtier, este un tehnician care nu pune preț pe numele mari, ci pe tactica echipei. De aceea s-a orientat către trnasferuri care să întărească lotul, pentru că titulari este greu să găsească peste ce are deja la echipă. Jucători ca Vitinha, Nunon Mendes sau Ekitike sunt variante foarte bune, atunci când titularii de drpet nu vor putea juca.
Prima șansă să vedem PSG la lucru, cu noul antrenor, este dumincă, la partida cu Nantes. După ce a semnat un nou contract cu formația din capitala Franței, Kylian Mabppe, nu va fi, însă, pe teren. Asta pentru că este suspendat și va urmări din tribună cum se descurcă colegii lui.
În urmă cu câteva săptămâni, Chritophe Galtier a fost numit ca antrenor la PSG. Tehnicianul francez are misiunea de a face o echipă cu adevărat puternică la Paris și care să cucerească în premieră Champions League.
Galtier și-a început în forță mandatul la PSG și a făcut deja mai multe schimbări importante. Francezul vrea să-și impună stilul asupra echipei și a decis să schimbe sistemul de joc. Conform jurnalistului Hadrien Grenier, noua formulă de start va fi 3-4-1-2, din care nu vor lipsi Sergio Ramos, Lionel Messi, Neymar și Kylian Mbappe. În cadrul ultimului antrenament efectuat, Galtier a folosit următorul 11: Donnarumma – Sergio Ramos, Marquinhos, Kimpembe – Hakimi, Gueye, Vitinha, Nuno Mendes – Messi – Mbappe, Neymar. Aceasta ar putea fi în linii mari formula de start a lui PSG în sezonul viitor.
Tehnicianul francez a explicat că vrea să bată noi recordui împreună cu parizienii și să cucerească toate trofeele puse în joc.
Odată ce ești la PSG, ai întotdeauna obligația de a obține rezultate. Sunt foarte ambițios. Am venit la Paris să câștig. Sunt deja trei titluri naționale și vrem să continuăm să câștigăm. Trebuie să batem recorduri. Vă spun cu toată modestia, am venit la Paris să câștig totul”, a spus Christophe Galtier, potrivit L’Equipe.