Până să ia o decizie cu privire la viitorul selecționerului Edi Iordănescu, Răzvan Burleanu l-a băgat în ședință pe Mihai Stoichiță și i-a transmis o cerință cât se poate de clară directorului tehnic din cadrul FRF.
Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță colaborează la FRF din anul 2016, când fostul antrenor de la Steaua, Astra sau Petrolul a fost numit de președinte în funcția de director tehnic.
Între Burleanu și Stoichiță a părut mereu că există o relație foarte apropiată și directorul tehnic al FRF a primit mână liberă în luarea unor decizii extrem de importante. Propounerile pentru postul de selecționer de la prima reprezentativă au fost făcute întotdeauna de Stoichiță, care de asemenea a fost însărcinat cu responsabilități majore și la loturile de tineret și juniori.
Însă, de câteva ori, directorul tehnic al FRF și-a depășit atribuțiile și a ales să se implice la loturile naționale inclusiv din punct de vedere tehnico-tactic. Iar dacă la prima reprezentativă a mai fost pus la punct de selecționeri, cum a fost cazul lui Rădoi, care l-a condamnat public pe Stoichiță, la reprezentativele de juniori directorul tehnic al FRF făcea legea.
Nemulțumit de aceste detalii, Răzvan Burleanu a luat o decizie drastică. Gsp.ro citează surse din Federație și dezvăluie că Burleanu i-a interzis lui Mihai Stoichiță să mai intre în vestiare sau să le mai dea indicații prin orice moduri jucătorilor de la loturile naționale de juniori.
Nu este prima oară când se vehiculează o răcire a relației profesionale dintre Burleanu și Stoichiță. În luna iulie a acestui an s-a scris că Stoichiță ar putea fi dat afară de la FRF, după ce Burleanu ar fi fost presat de oameni din anturajul său să îl înlocuiască pe directorul tehnic. La acea vreme se vorbea despre o posibilă aducere a lui Ilie Dumitrescu în locul lui Mihai Stoichiță.
După egalul dintre România și Islanda, scor 0-0 în preliminariile pentru Cupa Mondială, în noiembrie 2021, Mirel Rădoi a lansat un atac dur la adresa lui Mihai Stoichiță. Selecționerul de atunci își declara public nemulțumirea cu privire la indicațiile pe care directorul tehnic le-a dat din tribune:
„Sper să revăd imaginea și să recunosc vocea. Mai grav ar fi dacă ar fi cineva din partea Federației, atunci trebuie să vină în locul meu.
(n.r. – după ce i s-a spus că este vorba despre Mihai Stoichiță). Atunci trebuie să vină. Să stea în fața mea și să vă răspundă dânsul la întrebări, că oricum vine și la antrenamente și se uită și așa e mai ușor”, spunea Mirel Rădoi.
La scurt timp după aceste declarații, Mihai Stoichiță a venit cu o scuză:
„Am strigat şi eu că striga toată lumea. „Hai, acum, să urcăm!” Să dăm gol. Toată lumea în jurul meu striga. Ce indicaţii să dai, măi? La sârşitul meciului, când le spui „haideţi acum, să urcăm!”.
Astea au fost indicaţiile, încurajări: „Hai, hai peste ei!” Înregistrarea… Probabil că o să aducă foarte multe indicaţii din tribună. Nu de la mine, de la mulţi alţii care strigau. M-am dus în cabină după meci. Am felicitat băieţii, chiar pe Mirel. L-am strâns în braţe şi i-am zis că n-am jucat rău. N-am finalizat, asta e”, declara Stoichiță, la Orange Sport.
Recital marca Mihai Stoichiță. Angajatul FRF își continuă seria declarațiilor ridicole.