Mihai Rotaru, patronul clubului CS U Craiova, a ținut să vină cu lămuriri pentru fiecare necunoscută din jurul „cazului Devis Mangia”. În vârstă de 48 de ani, antrenorul italian a stat pe banca echipei din Bănie în intervalul mai 2017 – aprilie 2019.
Devis Mangia este acuzat că ar fi hărțuit sexual un fost jucător de la CS U Craiova, pe Răzvan Popa (25 de ani), iar finanțatorul echipei din Bănie, Mihai Rotaru, a venit cu o serie de lămuriri pe seama acestui subiect.
Marea problemă a lui Rotaru este că toată lumea acuză clubul său de faptul că ar fi știut despre problemele lui Devis Mangia. Mama fotbalistului, Alexandra Popa, a transmis că l-a contactat pe Mihai Rotaru pentru a-i cere ajutor în legătură cu tratamentul la care fiul ei a fost supus, însă reacția patronului din Bănie a dezamăgit-o. De asemenea, Gigi Becali sau Victor Pițurcă au lăsat de înțeles că știau și ei despre situația antrenorului italian.
Cu toate acestea, Mihai Rotaru neagă totul. Finanțatorul CS U Craiova spune că în momentul în care a aflat despre faptele comise de Mangia a deschis o anchetă internă. Ulterior, l-a chemat pe antrenor în biroul său pentru a-i rezilia contractul. În ceea ce îl privește pe Răzvan Popa, Mihai Rotaru dezvăluie că fotbalistul a dorit la acel moment ca tot scandalul să nu fie mediatizat:
„Trebuie să spunem exact cum s-a întâmplat. Se propagă ideea că a avut ceva de ascuns clubul. Clubul nu a avut nimic de ascuns, nu putea să demareze o acțiune prin care afecteze imaginea jucătorului. Jucătorul a vrut să rămână în anonimat. A existat o sesizare, a venit familia jucătorului.
Noi am făcut o anchetă, au fost discuții cu jucătorii. Noi am verificat aceste lucruri, nu am avut elemente în plus. Totuși, am chemat antrenorul, i-am spus că există acuzația, a negat-o. I-am spus că e mai bine să ne despărțim amiabil pentru a nu leza imaginea clubului”, a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport.
În continuare, Mihai Rotaru a dezvăluit exact ce discuție a avut cu mama lui Răzvan Popa la acel moment:
„Familia a cerut un singur lucru când a venit la mine, să dăm afară antrenorul. Eu am spus că nu putem să dăm afară pe nimeni fără să avem o investigație.
Noi nu putem să aruncăm un om în malaxorul opiniei publice fără acordul lui. Cel care trăiește lucrurile trebuie să le facă publice. Noi nu putem, e decizia lui. Noi n-am făcut decât să-l sprijinim. Mai departe, nu putem lua o hotărâre în locul familiei lui.
Nu trebuia să avem o confruntare. Versiunea pe care o prezintă mama copilului e diferită și exagerată față de ce a spus atunci. Când a pus pe hârtie, i-am arătat lui Devis și a plecat.
Răzvan Popa a scris pe hârtie, dar a scris că au fost apropouri și aluzii, nu altceva. Lucrurile cu care au venit părinții acum sunt diferite, sunt elemente noi. Atunci, au spus că au fost doar apropouri și aluzii, fără niciun incident fizic.
Noi am avut o sesizare, am făcut o anchetă, nu am descoperit elemente, am vorbit cu antrenorul, s-a hotărât să reziliem contractul, a plecat. A trecut o lună și o săptămână de la discuția cu familia până la rezilierea contractului”, a mai adăugat patronul lui CS U Craiova.
În final, Mihai Rotaru a ținut să îi răspundă și lui Gigi Becali. Finanțatorul FCSB l-a dorit pe Devis Mangia pe banca echipei sale, însă în urma unei discuții pe care a avut-o cu Mihai Rotaru a refuzat să mai facă mutarea. Becali spune că patronul patronul oltenilor i-a vorbit despre problemele antrenorului italian și astfel a refuzat să îl mai oferteze:
„Nu comentez tot ce spune patronul de la FCSB. El vorbește non-stop, eu nu i-am spus nimic. Eu i-am spus că e un antrenor foarte bun, Gigi l-a dorit foarte mult, Meme l-a dorit foarte mult, dar n-au mai făcut contractul.
Eu n-am avut nicio discuție înainte de a hotărî să nu-i facă un contract. Am vorbit doar după”, a declarat Mihai Rotaru.