Xavi i-a pregătit deja postul în teren lui Messi, iar Leo e încântat de planul Barcelonei. Detalii de ultimă oră despre negocieri

Bogdan Solomon 07.04.2023, 22:24
Xavi i-a pregătit deja postul în teren lui Messi, iar Leo e încântat de planul Barcelonei. Detalii de ultimă oră despre negocieri

Zvonurile privind revenirea lui Lionel Messi la Barcelona, așteptată cu nerăbdare de fani, se întețesc pe zi ce trece. Presa internațională face deja referire la postul pe care Xavi i-l pregătește argentinianului.

Pe ce post vrea Xavi să-l folosească pe Messi. Argentinianul, încântat de idee

Potrivit jurnalistului spaniol Guillem Balague, citat de BBC Sport, tehnicianul catalanilor intenționează să-l distribuie pe Messi în zona de mijloc, într-un rol similar celui pe care îl are deseori la echipa națională, iar ideea îi surâde. Cu atât mai mult cu cât conducerea este dispusă să facă toate eforturile pentru a-l readuce pe Camp Nou în vara acestui an.

Doi ani au trecut de când campionul mondial și septuplul câștigător al Balonului de Aur își anunța, printre lacrimi, despărțirea de formația la care s-a consacrat, pentru a semna cu PSG. Acum, aventura din Capitala Franței e pe cale să se încheie.

„Leo și Joan Laporta nu au vorbit, dar evident că Barcelona continuă să insiste pe ideea revenirii sale. ‘Motorul’ este managerul Xavi, care vorbește foarte des cu Messi și îi transmite cât se poate de clar faptul că echipa are nevoie de calitățile lui.

Xavi îi spune lui Messi că va fi folosit în zona de mijloc, similar cu postul pe care îl are în naționala Argentinei. Antrenorul s-a gândit deja la diverse variante prin care acest plan să funcționeze, iar Leo este extrem de încântat”, a transmis Balague.

Reprezentanții lui Messi neagă zvonurile privind plecarea sa de la PSG

Pe de altă parte, deși în presa franceză s-a vehiculat insistent varianta conform căreia Lionel Messi a refuzat prelungirea contractului cu PSG pe motiv că i s-a propus un salariu mai mic decât cel pe care îl încasează acum, reprezentanții săi au un cu totul și cu totul alt punct de vedere. Aceștia susțin cu tărie că informațiile sunt false.

„E ciudat să vezi știri despre faptul că cei de la club vor să reducă salariul lui Leo sau că nu vor să îi prelungească contractul. Nu vrem să intrăm în acest joc. Aceste știri false nu îi fac bine lui Leo și nici relației sale cu PSG. Dar poate că asta își doresc unii oameni.

Nu vom publica un comunicat, dar nu numai că este clar că Leo și clubul negociază, dar clubul vrea ca Leo să rămână, așa cum a spus și antrenorul. Așa că este ciudat să vezi așa ceva în presă. Ce interes trebuie să ai ca să minți? Ar trebui întrebați cei care o fac”, este poziția oficială a celor care reprezintă interesele argentinianului, citați de Le Parisien.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622