Mircea Lucescu și-a dat demisia de la Dinamo Kiev și este la mare căutare în România.
Dinamo și Rapid îi dau târcoale, dar U Cluj este ultima echipa care s-a înscris în cursa pentru semnarea antrenorului român. Ideea a avut-o Serhan Cetinsay, fost vicepreședinte al lui Besiktas, și care-l cunoaște foarte bine pe Lucescu senior.
Omul de afaceri turc este aproape să o preia pe U Cluj împreună cu alt investitor. Cei doi au fost în Ardeal săptămâna trecută și au negociat cu Radu Constantea, președintele echipei.
„În ultima luna s-au intensificat discuțiile. Există un interes. Un grup de 5 persoane, de la Besiktas și Trabzon. Au fost la Cluj, sa vadă orașul, infrastructura. Sunt persoane cunoscute în Turcia, au o capacitate financiară. Din acest motiv am acceptat discuțiile și să dezvoltăm discuțiile. Lucrurile arată din ce în ce mai bine”, a spus Radu Constantea la Playsport Live.
În cazul în care discuțiile se vor finaliza, turcii vor neapărat să-l aducă pe Mircea Lucescu la echipă, conform foaiatransilvania.ro.
Il Luce este unul dintre cei mai importanți antrenor români. A cîștigat Cupa UEFA cu Sahtior Donetk, iar cu Galatasaray a luat Supercupa Europa.
Deși imediat după ce și-a dat demisia de la Dinamo Kiev părea că se va retrage din fotbal, Mircea Lucescu a dezvăluit că are de gând să mai rămână în sportul rege.
„Mă retrag de la echipă. Era o situație delicată. Acum o lună aveam 6 puncte față de Șahtior și mergeam direct spre campionat. Nenorocirea a fost că era accidentat Yarmolenko. A fost nevoit să se opereze la Barcelona. Patru luni va sta. Era singurul jucător cu experiență care putea să ducă în teren ideile antrenorului. Fără un astfel de jucător e foarte greu să conduci o echipă. Când ai mai mulți jucători de acest gen este și mai bine. L-am pierdut pe el. La fiecare meci am avut câte un jucător dat afară. În ultimele minute am primit două goluri stupide. O apărare foarte tânără. E normal. S-au înlănțuit, în fotbal se întâmplă astfel de fenomene și nu știi ce să mai faci.
Trei meciuri la rând am pierdut. În condițiile acelea, mi-am asumat toată răspunderea și am zis că este normal. Întotdeauna antrenorul răspunde de rezultate. Eu o să fiu cel care să mă retrag și să salvez echipa într-un fel”, a mai spus Lucescu pentru Fanatik.