E vestea așteptată cu sufletul la gură de fanii sportului. Marele anunț a fost făcut în urmă cu puțin timp. Suporterii se pot întoarce pe stadioanele din România! Chiar mai repede decât s-ar fi așteptat.
Ministrul Tineretului și Sportului a fpcut anunțul mult-așteptat. Suporterii se pot întoarce cât mai curând pe stadioanele din România. O arenă sportivă poate fi ocupată în proporție de 25 la sută. Pentru că „sportul nu există fără suporteri”, după cum a afirmat ministrul Carol-Eduard Novak, începând de joi aceștia pot reveni în arenele sportive. Pe lângă această veste bună, a mai venit una. Se elimină birocrația. Nu mai este nevoie de cereri și apoi de aprobări. Există însă anumite condiții care trebuiesc respectate de fani. Să fie vaccinați sau să aibă teste speciale.
Suporterii trebuie să fie vaccinați, să treacă peste protocolul de vaccinare cu 10 zile sau test PCR de 72 de ore sau test antigen de 24 de ore. Se pot face teste rapide la stadion”, a spus ministrul TS, Carol-Eduard Novak.

Ministrul Tneretului și Sportului a făcut cu bucurie anunțul revenirii suporterilor pe stadioane.
„După un an și ceva în care sportul românesc a suferit atât de mult. A fost realmente închis, mii de sportivi nu s-au putut antrena, din păcate acestea au fost măsurile pandemiei, dar au fost luate pentru siguranța noastră.
Sportul nu există fără suporteri. Ei așteaptă de un an și jumătate semn să revină alături de echipele lor. Astăzi, 19 mai, este o zi în care vom da o veste extraordinară, ieri dansam de unul singur, știu prin ce au trecut echipele, sportivii și spectatorii.
25% este procentul supoterilor care pot merge la stadion, fără birocrație. Organizatorii trebuie să se organizeze să respecte procedurile, dar nu mai trebuie trimise cereri și apoi aprobări. Pentru toate competițiile care se desfășoară în aer liber, procentul de 25% se poate respecta”, a spus ministrul.
Finala Cupei României, dintre Universitatea Craiova și Astra Giurgiu, este anunțată ca fiind prima partidă cu spectatori în tribune.
Pentru competițiile indoor încă avem nevoie de aprobări, dar în perioada următoare vom reuși să deblocăm situația”, a mai declarat Carol-Eduard Novak.