Prima postare pe Facebook a Cristinei Neagu după operația suferită la picior. Vedeta CSM București a transmis un mesaj fanilor săi chiar de pe patul spitalului. Când revine în teren starul naționalei României.

Derby-ul din Liga Florilor, CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea ( scor 32-26), s-a încheiat cu anunțul șoc venit de la Cristina Neagu. „Tigroaica” a spus că urmează să lipsească din teren pentru că 0 să se opereze la picior. Astăzi deja intervenția a avut loc și handbalista se simte foarte bine. Cu piciorul bandajat până la genunchi și cârjele pe fundal, sportiva zâmbește lard.
Totul a decurs bine! Mulțumesc tuturor pentru încurajări! #CN8 #unstoppable”, a scris Cristina Neagu pe Facebook.
Cristina Neagu a anunțat pe contul de Facebook, după meciul, CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea, că urmează să se opereze și speră să revină cât mai repede pe teren.
Victorie importantă și suntem cu un pas mai aproape de titlu! Pentru mine a fost ultimul meci în acest sezon, întrucât mâine voi suferi o intervenție chirurgicală la genunchi. Sper ca operația să nu fie prea complicată și să mă întorc pe teren cât mai curând!”, a fost anunțul făcut de Cristina Neagu
Un anunț asemănător a fost făcut și în urmă cu ceva vreme. Atunci ea a ținut să sublinieze faptul că s-a acumulat multă oboseală fizică și psihică în ultima vreme. Cu gândul la echipă, Cristin Neagu a spus că fete se vor descurca și fără ea în teren.
Vine o pauză pentru mine. Cel mai probabil, nu o să joc la națională în 2021. Sper să am mai multă energie la anul, să fiu mai motivată. Am acumulat oboseală fizică, psihică, am avut parte de câteva accidentări în ultimul an și cred că e un moment bun să mă odihnesc, apoi să revin cu dorințe noi. De la anul voi continua să joc la națională, vreau să merg la Jocurile Olimpice. Sunt calificări pentru Euro de la anul, e Campionatul Mondial! Nicio echipă nu trebuie să depindă de o jucătoare! Fetele vor învăța să joace și fără mine”, a declarat Neagu, conform digisport.ro, la întoarcerea din Macedonia.
E o întrebare pe care și-o pun mulți. Merită sau nu Cristina Neagu salariul oferit de CSM București? Cu atât mai mult cu cât clubul este susținut de Primăria Capitalei, din bani publici. Neagu a răspuns, în primul rând, pe teren. Ratarea calificării la Jocurile Olimpice a fost un șoc pentru Cristina Neagu. Jucătoarea de 32 de ani se pregătea să participe la a 3-a sa Olimpiadă, după cele din 2008 și 2016. De aceea, într-un interviu acordat BRD, unul dintre sponsorii sportivei, ea a declarat că se gândește „să ia o pauză” de la echipa națională.
M-am gândit la o despărțire de națională, mai ales după ce am ratat calificarea la Olimpiadă, m-am gândit că poate ar fi bine să fac o pauză. Nu neapărat să mă retrag. Există această posibilitate, ca în viitorul apropiat să fac o pauză de la echipa națională”, a declarat Cristina Neagu.