Ca în fiecare an, vara este perioada celor mai spectaculoase transferuri în fotbalul mondial. Marile echipe se bat pentru a-și aduce cei mai buni fotbaliști. După un an în care a ratat toate obiectivele propuse, Real Madrid s-a despărșit de legendarul său jucător Sergio Ramos. După plecarea de la Real Madrid mai multe echipe și-au manifestat interesul pentru jucătorul spaniol. În sfârșit s-a decis! Se știe echipa la care va juca Sergio Ramos.
Iminenta despărțire dintre Sergio Ramos (35 de ani) și echipa Real Madrid a fost anunțată printr-un comunicat oficial al clubului de pe Santiago Bernabeu. Ruptura dintre cele două părți s-a produs după 16 ani în care Ramos a fost jucător de bază al echipei madrilene. Căpitan al echipei, Ramos a fost pentru Real Madrid un simbol al luptei pentru trofee, un adevărat gladiator al fotbalului modern.
Plecarea lui Ramos de la Real survine în urma eșecului tratativelor dintre acesta și președintele clubului Florentino Perez. În ultima perioadă Sergio Ramos a fost măcinat de accidentări. Probabil acest lucru nu l-a ajutat deloc pe Ramos în negocierile cu Perez. Principala dorință a fundașului a fost un contract pe doi ani plus un salariu destul de mare având în vedere vârsta sa.
Șeful Realului nu a vrut să facă nici o concesie în timpul negocierilor cu Ramos. Perez i-a oferit jucătorului de 35 de ani un singur an de contract, nu doi cum solicitase jucătorul. De asemenea el i-a oferit un salariu de 10,8 milioane de euro, nu 12 milioane cum își dorea Ramos.
După anunțul despărțirii de Real Madrid, Sergio Ramos a primit imediat oferte din partea unor cluburi de top din Europa.
Echipe care și-au arătat interesul pentru jucătorul spaniol sunt Manchester City, Manchester United, Paris Saint Germain și Sevilla.
Clubul care s-a arătat în ultima vreme cel mai interesat de serviciile lui Ramos este Manchester City. Se știe că Pep Guardiola, antrenorul de pe Etihad Stadium îl apreciază pe fundașul spaniol. În plus, plecarea lui Eric Garcia la Barcelona și posibilul transfer al lui Aymeric Laporte slăbesc apărarea lui City. Astfel transferul lui Sergio Ramos ar fi mutarea perfectă pentru campiona Angliei.
Manchester United, rivala concitadină a lui City, și-l dorește și ea pe Ramos pentru a face cuplu în apărare cu Harry Maguire. United a fost foarte aproape de transferul lui Ramos și în 2015 dar atunci spaniolul a ales să-și prelugească contractul cu Real Madrid.
PSG este clubul cu cele mai multe posibilătăți financiare în acest moment. Parizienii și-au asigurat deja rămânerea lui Neymar dar au și garanții pentru rămînerea lui Mbappe la club. Aducerea lui Ramos ar fi un mare plus pentru proiectul grandios al echipei de pe Parc des Princes.
Sevilla și-a manifestat și ea interesul pentru Ramos, dar legătura este mai mult sentimentală. În urmă cu 16 ani Segio Ramos a fost transferat de Real Madrid de la Sevilla. Neavând posibilități mari financiare este puțin probabil ca Sevilla să-l poată aduce pe Ramos.
După o perioadă de acalmie, se pare că Sergio Ramos și-a ales viitoarea echipă. Conform jurnalistului Mohamed Bouhafsi, Sergio Ramos a ajuns la o intelegere cu PSG. Spaniolul va semna un contract pe doi ani cu echipa pariziană. Cel mai probabil salariul va fi de peste 10 milioane de euro, avand in vedere ca atat castiga si la Real Madrid.
Venirea lui Ramos la Paris este o veste excelentă pentru antrenorul Mauricio Pochettino. Sunt știute problemele din compartimentul defensiv pe care le-a tot avut PSG. Astfel cand unul dintre cei doi fundași centrali, Kimpembe sau Marquinos au lipsit, asta s-a vazut imediat în jocul vicecampioanei Franței.