Mai sunt puține zilele care ne despart de începerea Jocurilo Olimpice de la Tokyo. După terminarea Euro 2020 toate privirile iubitorilor de sport se vor îndrepta către capitala niponă. Flacăra olimpică este cu siguranță unul dintre cele mai puternice simboluri ale olimpiadei. Imediat după aprinderea ei în orașul grec Olympia, aceasta este purtată până în orașul gazdă. Ea joacă un rol important la ceremonia de deschidere și arde pe tot parcursul olimpiadei. Flacăra olimpică, în pericol! O femeie a încercat să o stingă folosind un pistol cu apă.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie – 8 august 2021. Competiția care trebuia să se desfășoare în 2020 a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de covid 19. Oraganizatorii niponi au tratat organizarea competiției olimpice cu cea mai mare atenție. Pentru a evita eventualele probleme provocate de pandemia de covid 19 organizatorii au cerut guvernului să trimită personal medical din cadrul Forţelor de Autoapărare (armata) pentru a acoperi nevoile evenimentului din această vară. Organizatorii estimează că vor avea nevoie de aproximativ 230 de medici şi 310 infirmieri pe zi pentru a acoperi nevoile participanţilor pe durata Olimpiadei.
Atât guvernul japonez, cât şi organizatorii insistă totuși asupra faptului că este posibilă organizarea de Jocuri Olimpice „sigure” în Japonia, în contextul în care majoritatea japonezilor au răspuns în cadrul unui sondaj că își doresc anularea evenimentului.
Un eveniment mai puțin obișnuit a avut loc în localitatea Chiba, prefectura Ibaraki, în timp ce ștafeta cu torța olimpică trecea prin orașul nipon. O femeie japoneză în vârstă de 53 de ani a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă. În timp ce a stropit cu apă către atletul veteran care ducea torța olimpică femeia a strigat: ”Opriți Jocurile Olipmice”. Femeia a fost arestată imediat de poliția japoneză, incidentul neavând nicio urmare gravă.
Până la debutul competițiilor, ștafeta olimpică este programată să traverseze toate cele 47 de prefecturi nipone, într-o cursă programată pe parcursul a 121 de zile.
De duminică începând, flacăra olimpică se va afla în prefectura Ibaraki timp de două zile, fiind purtată de 179 de participanți la ștafetă, pe parcursul a 36 de kilometri. Cel care va da startul ștafetei în prefectura Ibaraki va fi fostul mare fotbalist brazilian Zico. Brazilianul în vârstă de 68 ani, şi-a încheiat cariera de jucător în Japonia. Ulterior în 2020 el a preluat conducerea tehnică a echipei naționale a Japoniei. Cu Zico la cârma echipei naţionala Japoniei a câştigat Cupa Asiei în 2004. Brazilianul a reușit cu selecșionata niponă și calificarea la Cupa Mondială din 2006, desfăşurată în Germania.
Zico este în prezent director tehnic la clubul din oraşul Kashima, unde a şi alergat câteva sute de metri cu torţa.