Ziua de 15 septembrie 2020 este poate cea mai importantă și cea mai frumoasă din viața Simonei Halep. Jucătoarea de tenis în vârstă de 29 de ani s-a căsătorit cu Toni Iuruc, un om de afaceri cu care avea o relație de mai bine de doi ani.
Cei doi au făcut nunta la Constanța. Iar printre invitați s-au numărat și Gică Hagi, Gică Popescu, Ilie Năstase sau Florin Răducioiu. Fostul mare tenismen chiar a fost cel care „i-a dat de gol” pe cei cei doi. El a dezvăluit în exclusivitate pentru PlaySport că acest eveniment va avea loc pe 15 septembrie.
Prima dată când Halep și Iuruc au fost văzuți împreună a fost în 2019, după ce fostul lider WTA a câștigat finala de la Wimbledon în fața Serenei Williams.
La doi ani de la acel moment, omul de afaceri din Constanța a cerut-o în căsătorie pe Simona. Fapt dezvăluit de aceasta în cadrul unei conferințe de presă.
E foarte frumos (n.red.inelul de logodnă) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit. În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu, impactul a fost mare. Am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine”, a spus Halep în urmă cu aproximativ două luni.
Cei doi au ajuns la cununia civilă care a avut loc la clubul Fratelli din Mamaia în jurul orei 16:30. Ceremonia s-a desfășurat extrem de discret. Halep chiar i-ar fi rugat pe invitați să nu posteze imagini pe rețelele de socializare. Și nici să aducă vreun cadou sau sume de bani, pentru că acestea nu vor fi acceptate.
În spațiul public a existat informația că nunta celor doi ar fi avut loc în urmă cu aproximativ două luni. A fost însă doar o „alarmă falsă”. Tatăl Simonei Halep, Stere, a explicat în exclusivitate pentru PlaySport că a fost vorba doar de o petrecere mai restrânsă, specifică machedonilor.
Așa se face la noi, la machedoni, înainte de cununia civilă. A fost o petrecere între familii, au venit părinţii lui Toni și viitorii nași. Cununia civilă va avea loc în acest an.
(Toni) E băiat bun, altfel nu-l alegeam. Dacă ei i-a plăcut și nouă ne place La început, orice copil își întreabă părinții dacă le place alesul, ce părere au despre el. I-am zis, dacă ție îți place, și nouă ne place. Știți cum e proverbul, sub mere nu pot cădea pere”, a spus Stere Halep la acel moment.
Sursă foto: GSP