Emma Răducanu este mândria bunicii sale din România. Fosta învățătoare a oferit detalii despre campioana US Open 2021. Nina Răducanu o așteaptă cu brațele deschise la București.
Câștigătoarea trofeului US Open 2021 este născută în Canada, crescută în Marea Britanie, însă are origini românești și chinezești. Nina Răducanu, bunica din București a tenismenei, a vorbit despre emoțiile prin care a trecut privind competiția din America. Nu a mai văzut-o de multă vreme, însă o așteaptă cu brațele deschise așa cum o făcea în fiecare an de dinainte de pandemie.
Eu sunt un om obişnuit cu munca, cu credinţa şi să nu fac rău nimănui. Am văzut (n.r. – finala de la US Open) când a intrat şi mi-a făcut emoţie mare şi am zis: „Doamne, toţi ochii o s-o împingă pe ea, toată America o să fie cu ochii pe ea!”. Şi m-am uitat la reluare pe urmă, a doua zi. Să nu-i transmit vreo emoţie şi ei!
„Nu am mai văzut-o dinaintea pandemiei, că nu au avut voie să vină şi nici eu nu am avut voie să ies din casă. Ce am vorbit prin telefon cu ea. Înainte de a pleca în turneul ăsta în America. Mi-a zis că se întoarce sănătoasă acasă, pentru facultate”, a spus Nina Răducanu potrivit Observator.
Tatăl Emmei Răducanu a fost surprins de fotoreporterii The Sun în timp ce o îmbrățișa zâmbitor pe campioana de la US Open. Emma s-a întors acasă, în orașul englezesc Kent, aflat la sud-est de Londra. Sportiva de 18 ani a fost escortată de mai multe gărzi de corp, dar și de o mașină a poliției.
Ion Răducanu s-a grăbit să o întâmpine, a ajutat-o cu bagajele din mașină și apoi au imortalizat momentul spre bucuria jurnaliștilor aflați la fața locului.
Sunt atât de bucuros. Sunt foarte mândru de ea”, a spus Ion Răducanu, potrivit The Sun.
La revenirea în Kent, Emma Răducanu a oferit și o scurtă reacție. După 3 săptămâni petrecute la US Open, în care nu a cedat nici măcar un set adversarelor, Emma s-a întors într-un final la casa părinților.
Este un sentiment plăcut să fiu din nou acasă. Am fost plecată timp de șapte săptămâni, așa că e plăcut să mă întorc. E foarte bine că-mi pot revedea părinții. Încă nu m-am gândit la ce urmează. Doar mă bucur de moment, mă relaxez și mă recuperez.
Nu sunt sigură dacă va urma vreo petrecere sau ceva asemănător, nu m-am gândit la asta. Trofeul de la US Open urmează să fie livrat”, a spus Emma Răducanu.