Scenariul prin care Darren Cahill ar putea colabora cu Emma Răducanu prinde contur. Britanica este sfătuită de Greg Rusedski, fost număr 4 ATP, să urgenteze lucrurile.
Simona Halep și Darren Cahill au întrerupt colaborarea după 6 ani. Campioana de la Roland Garros și de la Wimbledon a surprins și a decis o schimbare în carieră, deși legătura cu tehnicianul australian părea una indestructibilă.
Australianul ar putea ajunge însă în echipa noii senzații din tenisul mondial. Emma Răducanu a renunțat la serviciile antrenorului Andrew Richardson, imediat după succesul care a uimit tenisul feminin: victoria de la US Open.
Greg Rusedski, fost mare tenismen al britanicilor, o sfătuiește pe jucătoare cu origini românești să ia legătura urgent cu antrenorul australian.
„Cred că a avut niște antrenori grozavi de-a lungul carierei și de-a lungul dezvoltării sale în perioada junioratului. Când a ajuns în turul al patrulea la Wimbledon a avut alături de ea unul dintre cei mai buni antrenori, pe Nigel Sears.
De acolo a trecut la Andrew Richardson alături de care a câștigat US Open, care e un rezultat fenomenal. Și chiar și Esteban, el este un antrenor de clasă mondială.
Să nu uităm că a dus-o pe Jo Konta în top 10 mondial. Au câștigat împreună Miami Open, așa că va fi interesant de văzut pe cine numește ea la sfârșitul sezonului.
Se vorbește mult despre Darren Cahill, așa că dacă ar putea să-l aducă în echipa ei și să fie împreună pe termen lung, cred că ar fi un lucru grozav.
Eu personal l-aș suna de urgență să-l întreb dacă e dispus să facă asta. Trebuie să găsească mix-ul potrivit și persoana potrivită pentru ea.
Apoi Darren trebuie să-și dorească să facă treabă. Are munca lui de televiziune pe care îi place să o facă. Are familia lui și trăiește în Australia în aceste zile, așa că trebuie să găsești o modalitate de a-l convinge să accepte.
Cunoscându-l pe Darren, și-ar dori un angajament pe termen lung și asta e ceva ce cauți la un antrenor. Are pedigree, are CV și a reușit totul în tenis, așa că ar trebui să fie în fruntea listei”, a spus Greg Rusedski pentru Sky Sports.
Emma Răducanu a jucat recent la Transylvania Open, dar a ratat o semifinală cu Simona Halep, după ce fost eliminată în sferturile de finală de Marta Kostyuk.