Naționala României are de jucat în perioada următoare două partide cruciale în vederea calificării la barajul pentru Campionatul Mondial din 2022. Pe fondul tensiunii create de cele două înfruntări, Mirel Rădoi a fost ”încolțit” de tricolori. Aceștia nu vor să-l lase pe selecționer să plece după meciurile cu Islanda și Liechtenstein.
Naționala României va disputa în următoarea perioadă două meciuri cruciale în vederea calificării la barajul pentru Campionatul Mondial din 2022. Pe data de 11 noiembrie, ”tricolorii” vor înfrunta pe teren propriu Islanda, iar trei zile mai târziu, în deplasare, Liechtenstein. Elevii lui Mirel Rădoi sunt obligați să câștige ambele partide pentru a merge în barajul de calificare pentru Campionatul Mondial din 2022.
În jurul naționalei României persistă însă o stare de incertitudine cu privire la viitorul lui Mirel Rădoi. Selecționerul și-a anunțat plecarea imediat după partida cu Armenia. Rădoi a fost extrem de răspicat atunci, spunând că după cele două meciuri din noiembire va părăsi echipa națională. Pe fondul acestei situații, ”tricolorii” au luat atitudine și au încercat să-l facă pe Rădoi să se răzgândească.
Înaintea partidei cu Islanda, Răzvan Marin, a dezvăluit într-un interviu acordat FRF TV, că el împreună cu alți colegi au discutat cu selecționerul pe marginea plecării acestuia. Marin a spus că el și colegii săi își doresc foarte mult ca Mirel Rădoi să continue munca la echipa națională a României.
Da am vorbit deja cu mister, eu și câțiva colegi. Am spus și o repet, noi ne dorim să rămână în continuare alături de noi. Acum e mult mai important să ne concentrăm pe aceste două meciuri și după vom vedea”, a declarat Răzvan Marin.
Victoria împotriva Armeniei a propulsat naționala României pe locul doi al Grupei J din preliminariiile pentru Campionatul Mondial din 2022. La finalul partidei, Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea de la cârma naționalei, după cele două partide din noiembrie.
De-a lungul mandatului său pe banca tehnică a României, Mirel Rădoi a avut parte de unele momente mai tensionate. După remiza obținută cu Macedonia de Nord, Răzvan Marin a avut o reacție nervoasă la adresa selecționerului. Fotbalistul lui Cagliari a fost deranjat de faptul că nu a fost folosit ca titular în meciul de la Skopje dar și în meciul cu Islanda.
În exclusivitate pentru Playsport.ro, Răzvan Marin a vorbit despre diferendul pe care l-a avut cu Mirel Rădoi. Mijlocașul a dezvăluit că va încerca împreună cu ceilalți fotbaliști de la națională să-l convingă pe Rădoi să nu plece de la echipă.
Am vorbit deja cu mai mulți colegi de la națională și vom încerca să îl facem să se răzgândească. O să vorbim cu el și vrem să îi spunem că trebuie să rămânem împreună. Un om cu o personalitate foarte interesantă. Am crescut practic în vestiarul echipei roș-albastre, generația fantastică din 2006, iar el era de bază acolo. Spiritul lor și modul în care se înțelegeau au fost secretele performanțelor de atunci. E un antrenor cu viziune, modern, va ajunge mare. Nu s-a schimbat aproape deloc față de cum îl știu din copilăria mea. Poate mi se pare așa pentru că și tata era cu ei, parcă toți au rămas cam la fel. Țin minte că mă jucam cu mingea la antrenamentele lor. I-am dat două degete peste cap lui MM Stoica, i le-am rupt!, se băgase în poartă și când am tras un șut…”, a spus Răzvan Marin, în exclusivitate pentru Playsport.ro.