Suspendarea dictată de Jandarmerie în urma incidentelor de la Mioveni, din timpul meciului Rapid – FC U Craiova, a intrat în vigoare. Adrian Mititelu Jr nu a venit la meciul dintre Dinamo și echipa lui Eugen Trică.
Adrian Mititelu jr a fost suspendat pentru un an după incidentele petrecute la meciul jucat de Rapid cu FC U Craiova, la Mioveni. Partida s-a jucat pe 1 noiembrie și l-a avut în prim-plan pe Cristi Săpunaru. Cel mai șifonat din scandal a ieșit patronul oaspeților.
Deși a fost interzis de pe stadioane timp de un an, Mititelu Jr a putut participa la meciurile cu Sepsi și CFR Cluj. Fiul lui Adrian Mititelu nu a semnat decizia Jandarmeriei și a profitat de o portiță a legii.
„O să mă judec cu ei, nu știu până când voi fi suspendat”, a declarat Mititelu pentru Gsp.
Mititelu a fost găsit vinovat de reprezentanții Jandarmeriei, după scandalul de la Mioveni. Cristi Săpunaru și câțiva oficiali ai oltenilor s-au amenințat spre finalul partidei, după ce o sticlă a aterizat pe teren și a fost aproape să-l lovească pe Dragoș Grigore.
„S-a aruncat o sticlă de apă din zona noastră, însă nu în cei de la Rapid. S-a aruncat din frustrare, către arbitru. Nu am avut nicio problemă cu cei de la Rapid, nicio secundă. Nu s-a pus problema să creăm un conflict”, a spus Adrian Mititelu junior.
„Cu privire la incidentele care au avut loc la meciul de fotbal dintre echipele FC Rapid București și FC U Craiova 1948, facem precizarea că a fost aplicată o sancțiune contravențională și s-a stabilit măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de un an.
Sancțiunea contravențională a fost aplicată unui oficial al clubului FC U Craiova 1948, conform art. 20, lit. i, din Legea nr. 4 /2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare.
Reamintim că, persoanelor care săvârșesc astfel de fapte li se poate aplica, pe lângă amendă și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapte antisociale, potrivit Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, a transmis Jandarmeria.