A început demolarea unuia dintre stadioanele istorice ale României. Va fi înlocuit de un OZN de 75 de milioane de euro

Ioan Valentin Oprea Sorin Chiriac 30.03.2023, 17:24

Cel mai vechi stadion din Craiova se demolează. Arena „Tineretului” urma să împlinească, în curând, 90 de ani de istorie. În locul stadionului unde şi-a desfăşurat primele meciuri Universitatea Craiova, va apărea o nouă arenă, destinată ciclismului şi atletismului.

Inaugurată în 1933, sub privirile regelui din acea perioadă, Carol al II-lea, arena a purtat pentru început numele de „ONEF”. A fost rapid redumită după numele monarhului Carol al II-lea şi pentru o perioadă a purtat şi numele regelui Mihai I.

Stadionul a fost construit la insistenţele regelui Carol al II-lea, iar lucrările s-au întins pe o perioadă lungă, de nu mai puţin de 12 ani. Arena a devenit casă a Universităţii Craiova, care a evoluat aici încă de la înfiinţare, din 1948, până în 1967. „Juveţii” s-au mutat apoi pe „Central”, unde au debutat în 29 octombrie.

Primul velodrom acoperit din România

După demolarea stadionului „Tineretului”, pe acelaşi loc urmează să se ridice o arenă modernă, ale cărei costuri se vor ridica la aproximativ 73 de milioane de euro. Noua arenă va fi mai scumpă decât „Ion Oblemenco”, pentru care s-au investit doar 55 de milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Dolj, complexul sportiv multifuncţional ce va răsări în Bănie va cuprinde un velodrom acoperit, precum şi o pistă de atletism. Atât velodromul, cât şi pista de atletism vor fi omologate internaţional şi vor putea găzdui competiţii de nivel înalt.

Valoarea investiției în realizarea noii baze este estimată la 73 de milioane de euro, din care 48 de milioane de euro, fără TVA, vizează construirea efectivă a centrului sportiv. Consider că este un proiect de maximă importanță nu doar pentru sportul doljean, ci pentru tot sportul românesc. Anticipez că, timp de 6 – 7 luni pe an, sala va fi ocupată de loturile naționale, care vor ajunge aici pentru a se antrena, cu atât mai mult cu cât în țara noastră nu se găsește nimic asemănător“, a informat preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Stadionul „Tineretului” a ajuns în paragină după 1989 şi a mai fost folosit în ultima perioadă doar de juniorii de la Craiova. Băncile de rezerve ce se regăsesc încă pe arenă sunt cele vechi, folosite de legendarii Ion Oblemenco sau Zoli Crişan.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622